Vineri, 31 mai 2013, ora 15:00, în pavilionul C3, Stand C21, scena Arena, în cadrul Salonului de Carte Bookfest, va avea loc lansarea cărţii “Journeys to Self” de Nina Mihăila, Editura Idioma (concepţie grafică: Alexandru Branişte, prepress: Eugen Vasile, Square Media). Vor vorbi: autoarea (artist fotograf) şi Radu Igazsag (artist vizual şi regizor de film, profesor în cadrul UNATC Bucureşti). Cu această ocazie va fi vernisată şi expoziţia de fotografie semnată de Nina Mihăilă. Moderatorul evenimentului: Cosmina Chituc.
„Trei ani, mii de imagini şi tot atâtea drumuri pe cinci continente au condensat nu doar o călătorie în jurul lumii ci şi punctul de pornire al primei cărti a autoarei. „Journeys to Self” cuprinde o selecţie de fotografii care spun împreună povestea acelei legături intime şi unice dintre fotograf şi locul pe care îl intâlneşte – fie alteritatea suprinzatoare, fie propria prezenţă.
Sunt două călătorii în miezul acestor drumuri: una către spaţiile deschise şi a doua înapoi, către sine. Ceva se schimbă cu desăvârşire în ambele sensuri şi construieşte muchia sensibilă a continuităţii.” (editorii)
Nina Mihăilă are în portofoliu zeci de expoziţii de artă şi fotografie, numeroase participări la festivaluri internaţionale de film de animaţie şi fotografie, precum şi prestigioase premii de specialitate, printre care: Premiul Naţional Kodak pentru fotografie “European Panorama in Photography”, bursa pentru fotografie “Pepinieres europeennes pour jeunes artistes”, Chalone-sur-Saone, Franţa.
Nina Mihăilă este autoarea a două filme de animatie: “Ploaia”- 2006 şi “Visul ciulinului”- 2011, prezentate la festivaluri de prestigiu naţionale şi internaţionale.
Filmul „Visul ciulinului” a fost selectat şi invitat să participe în 2012 în cadrul binecunoscutului eveniment internaţional „Les Rencontres de la Photographie”, Arles 2012, precum şi la Festivalul „Les Nuits Photographiques”, Paris, iunie 2012, după ce în 2011 a fost prezentat în premieră la festivalul internaţional „Animest” de la Bucuresti.
Singurul stand dedicat exclusiv cărţii de artă din România, IDIOMA este locul de întâlnire al autorilor, al galeriilor de artă, al atelierelor de grafică şi print.