Revista de Povestiri deschide înscrierile pentru atelierul de scenaristică „Play”, care se va desfășura la București, între 20 mai și 20 august 2013, sub îndrumarea Ceciliei Ștefănescu și a lui Cristi Puiu. Cursul se adresează scenariștilor aflați la început de drum, care vor să învețe din experiența celor doi tutori. Cristi Puiu este regizor și scenarist, filmele sale („Marfa și banii”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Aurora”, „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea”) au fost premiate la multe festivaluri internaționale. Cecilia Ștefănescu este scriitoare și scenaristă – romanul „Legături bolnăvicioase”, a fost ecranizat după scenariul său în 2006, de Tudor Giurgiu.
Atelierul va avea două părți, în primele două luni discuțiile vor fi de grup, în ultima lună individuale – cei doi tutori vor discuta împreună, cu fiecare scenarist în parte. Primele două luni cuprind câte două ședințe de câte două ore pe săptămână (marți și miercuri), în ultima lună fiecare participant se va întâlni o dată pe săptămână cu cei doi tutori, pentru feedback pe scenariu.
„Dacă filmul e divertisment, atunci şi scrierea unui scenariu ar trebui să conţină nu numai ideea de profesionalism, dar mai ales cea de plăcere. Iar scopul unui atelier de scenaristică nu e doar acela de a-ţi dezvălui bucătăria din spatele scrisului unui scenariu, ci mai ales de a te face să-ţi placă cinemaul cu adevărat, graţie sau în pofida faptului că îi cunoşti ingredientele.” – Cecilia Ștefănescu
Cei care vor să participe sunt invitați să trimită un scenariu de maximum 15 pagini la adresa scenaristica [at] revistadepovestiri.ro, însoțit de un CV, până pe 15 mai 2013. Tutorii atelierului le vor alege pe cele mai bune (15), iar autorii lor vor fi invitați să achite prima jumătate din taxa de înscriere.
Scenariile trimise pentru admitere nu trebuie să fie neapărat aceleași cu cele pe care se va lucra la atelier. Scenariile pe care participanții vor alege să le șlefuiască la curs pot fi și de lungmetraj.
„Pentru mine cinemaul este o tehnică de investigare a realului, iar aparatul de filmat, un instrument cu ajutorul căruia ajung să pot cerceta vizibilul, propria mea minte și lumea care se întîmplă în exteriorul propriului meu cap.
Cred că a sosit momentul să luăm în stăpînire această tehnică, și cu ajutorul ei să încercăm să vedem, să ascultăm și să înțelegem. Să încercăm să descifrăm, deci, cum, de ce și din ce sînt fabricate evenimentele pe care creierul nostru le fabrică, dîndu-i, astfel, cosmosului sens.
Și pentru că trebuie s-o apucăm dintr-un capăt, cred că demontarea și remontarea mecanismelor scenariului de film ar putea conduce către portița care dă în coridorul care duce la sala motoarelor propriului nostru creier.
Nu felul în care un text ar putea ajunge să se transforme într-un scenariu de film mă interesează, ci felul în care propriul nostru creier ajunge să gîndească cinema.” – Cristi Puiu
Pentru detalii despre atelier: www.revistadepovestiri.ro/scenaristica