Pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro am primit un text semnat de Corneliu Vasile despre volumul ”Viața lui Tudor Arghezi”, de Mirel Anghel, București, Editura ProUniversitaria, 2012. Redăm, mai jos, textul integral.
O carte plină de surprize, aduse în urma cercetării unor documente de stare civilă și a consultării unor contemporani ai scriitorului, oferă Mirel Anghel, modificând destul de mult percepția asupra celui care și-a ascuns și chiar mistificat originile, prin continuarea acțiunii tatălui său, Nae Theodorescu, cofetar, care declară o falsă mamă (Maria) noului născut.
Aflăm astfel că originile oltenești, de care a făcut mare caz Arghezi, sunt destul de îndepărtate, iar bunicii au locuit nu în Gorj, ci mai mult în Craiova, că mama naturală, Rozalia, catolică, de origine maghiară, din părțile Brașovului, a fost ținută drept doică la copii, că pseudonimul scriitorului este de fapt numele de fată al mamei, slujnică în Capitală și concubină a băcanului Manole Pîrvulescu.
Fără menajamente, autorul monografiei sugerează lipsa de afecțiune a scriitorului față de cei din jur, și reciproca, Arghezi iubindu-și numai copiii, grădina, prisaca, pe Zdreanță și pe cea de a doua soție, bucovineanca fără carte Paraschiva născută Macovei Burdea, cu zece ani mai tânără, la ale cărei talente de gospodină se referă la superlativ: toată literatura nu valorează cât o ciorbă făcută de aceasta!
La origine teză de doctorat, cartea poartă girul științific al profesorilor universitari Elena Filipaș, care subliniază tendința autorului studiat de a masca biografia prin creația literară, cercetarea insistentă a „petelor albe”, arghirofilia și oportunismul lui Arghezi, și Eugen Negrici, care observă complexul copilăriei nefericite și varietatea mijloacelor de investigare utilizate în lucrare.
Capitolele cărții includ date despre anii de închisoare, timpul petrecut în Elveția, , anii de călugărie, atitudinea lui Arghezi în anii presiunilor comunismului și despre finalul „personajului propriei vieți”.
Debutul real este unul publicistic, cu puțin timp înainte de cel poetic, din același periodic, „Liga ortodoxă” (25 iulie 1896), semnat Ion N.Theodorescu. Și-a ascuns o copilărie nefericită, actele și existența a doi frați vitregi, cunoștea maghiara și a lucrat, mai întâi, la fabrica de zahăr de la Chitila.În afara primei soții, a mai existat o intelectuală în viața sa,Aretia Panaitescu. Pseudonimele utilizate sunt peste treizeci.
În perioada 1945-1948, Arghezi a fost violent atacat și denigrat în presă, de către Miron Radu Paraschivescu și Sorin Toma, cu celebrul articol proletcultist „Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei”, ba chiar se afirmă că primul său fiu, cu Constanța Zissu, Eliazar (n.1905, la Paris, devenit, la maturitate, cineastul Eli Lotar) ar fi singurul fiu adevărat, nu și Baruțu.
La vârsta de trei ani, Arghezi este părăsit de tată, este un școlar mediocru la o școală din piața amzei, renunță la clasa a VIII-a liceală și se dedică vieții monahale, în mare măsură datorită stării materiale precare. Sacolo are ocazia să studieze arhiva secretă a Mitropoliei, de unde se inspiră pentru articolele anticlericale.
Cu Macedonski, care îi intervenea în texte, rupe legăturile. Încearcă să câștige, prin subscripție publică, suma necesară editării unei cărți, în 1925, dar fără reușită. Scoate o minusculă revistă, „Bilete de papagal”, apărută în șase serii.
La procesul înscenat mareșalului Ion Antonescu, refuză să-i acuze pe acesta și pe fostul comandant al lagărului din Târgu Jiu, care îl favorizase, citindu-i articolele din presă.În acest fel, pierde, pentru moment, posibile avantaje ale noii stăpâniri, înduplecându-se, în cele din urmă, după presiuni și amenințări asupra familiei sale, să colaboreze, traduce pentru Editura „Cartea rusă”, obține premii naționale și multe alte onoruri,tratament în Elveția, o pensie specială, includerea în manualele școlare , publicarea în tiraje consistente a scrierilor.
Arghezi a acordat interviuri, într-unul mistificând originea pseudonimului, ca fiind o asemănătoare denumire antică a unui râu, iar fiul său, Baruțu, care a avut neînțelegi cu sora sa, Mitzura, a locuit în străinătate, apoi a venit nu la București, ci la Arad. El a notat multe pagini de memorialistică, unde multe aspecte ale vieții marelui scriitor apar într-o lumină adevărată.
Sunt menționați prietenii lui Arghezi, ca Gala Galaction, mitropolitul Iosif Gheorghian, marele industriaș Nicolae Malaxa, ca și adversarii, mult mai numeroși: Nicolae Iorga, Ion Barbu, Eugen Lovinescu, Pamfil Șeicaru, M.R.Paraschivescu, S.Toma.
Inclusiv în perioada de „îngheț” a activității literare (1948-1956), a dovedit un pronunțat spirit negustoresc, asigurându-și existența, a sa și a familiei, din expediente, o mare durere fiind distrugerea, de către comuniști, a tipografiei pe care o adunase din piese disparate, fără să o folosească. Tipărirea,aici, de către tânărul și naivul Baruțu, a unor afișe comandate de persoane cu un trecut indezirabil pentru regim,îi aduce acestuia arestarea, iar Arghezi, pentru a-l elibera, este obligat să îi contacteze pe liderii vremii, între care pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu care menține în continuare o vie corespondență.
Această carte demitizează sau dezminte multe prejudecăți, fiind o contribuție serioasă și documentată la cercetarea biografiei unui scriitor român despre care cititorii credeau că știu totul.
Corneliu Vasile
