În perioada 28 aprilie – 6 mai 2013, Teatrul Maghiar de Stat Cluj organizează un turneu la Seul, cu spectacolul „Strigăte şi şoapte” de Ingmar Bergman, regizat de Andrei Şerban. Cele patru reprezentaţii vor avea loc la Teatrul Naţional din Coreea. Acesta este al doilea turneu pe care Teatrul Maghiar de Stat Cluj îl întreprinde în Coreea de Sud, după cel din 2011 cu „Richard III” de William Shakespeare, regizat de Gábor Tompa.
Teatrul Naţional din Coreea a fost înfiinţat în anul 1950, şi, de şase decenii, joacă un rol foarte important în viaţa culturală a ţării. În cadrul Teatrului funcţionează trei companii: Compania Naţională Coreeană „Changgeuk”, Compania Naţională de Dans a Coreei şi Orchestra Naţională a Coreei.
Spectacolul Strigăte şi şoapte a avut premiera în ianuarie 2010. În aceeaşi an, Strigăte şi şoapte a primit premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol, Andrei Şerban a luat premiul pentru Cea mai bună regie, iar Bogdán Zsolt a primit premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal. Spectacolul a participat la mai multe festivaluri naţionale şi internaţionale: Festivalul Internaţional de Teatru din Plzen (2010), Festivalul Internaţional de Teatru din Belgrad (2011), Festivalul Naţional de Teatru (2010 şi 2011), Teatrul Vígszínház din Budapesta (2012).
„În decorul minuţios şlefuit creat de Carmencita Brojboiu, care a reprodus cu fidelitate şi costumele din film, spectacolul Strigăte şi şoapte, recent premiat la Galele UNITER, va fi multă vreme un reper al teatrului de artă, pe care în România de azi, stăpânită de obsesii mult prea mărunte şi hidoşenii „realiste“, îl întâlnim din ce în ce mai rar.” – Doina Papp, Revista 22