Joi, 18 aprilie 2013, ora 10:00, în sala Platinum a Hotelului Howard Johnson Grand Plaza din Bucureşti va avea loc conferinţa de lansare a Programului Fondul ONG în România. În deschiderea evenimentului, Ministrul Fondurilor Europene, Domnul Eugen Teodorovici împreună cu Ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Domnul Øystein Hovdkinn vor transmite mesajele lor către organizaţiile prezente în sală. Aceştia vor participa inclusiv la sesiunea de discuţii cu presa, unde alături de Ionuţ Sibian, Directorul Executiv al FDSC, vor răspunde la întrebările adresate.
Fondul ONG în România dispune de aproximativ 30.000.000 E, cea de-a doua alocaţie financiară ca mărime din Europa, după cea din Polonia. Programul sprijină proiectele organizaţiilor neguvernamentale din zonele democraţie, drepturile omului, inclusiv drepturile minorităţilor (etnice, religioase, lingvistice şi privind orientarea sexuală), buna guvernare şi transparenţa, combaterea rasismului şi xenofobiei, antidiscriminare, inegalităţi sociale, combaterea sărăciei şi excluziunii sociale inclusiv în mediul rural.
Mai multe informaţii despre temele abordate şi vorbitorii evenimentului se găsesc aici.