La un examen curent de sesiune, o studentă din anul II răspunde, la unul dintre subiectele lucrării, astfel: „Am fost la Primăria Generală ptr. a obţ. o autorizatzie de construire a unui chioşc de souveniruri pe lacul Cişmigiu. N-am primito. Asta din cauza răutăţii cetăţenilor care s-au revoltat la primar pentru că nu mai au pe unde trece cu barca. Atunci m-am enervat şi voi construi chioşcul pe lacul Tei”. Cititorii înţeleg că am redat întocmai ortografia de „messenger”, ca să nu mai vorbim de profunzimea ideilor din text, ce s-ar încadra cu succes în categoria bine cunoscută a „perlelor”.
De câţiva ani ne-am obişnuit cu asemenea evoluţii intelectuale. În fond, sunt performanţe la care nici nu ne-am gândit vreodată. Când citim aşa ceva, la început râdem cu burta-n jos sau în sus, depinde de starea de spirit, ca apoi să ne întristăm, căutând din priviri gândacii de bucătărie pentru a-i strivi cu degetul arătător.
În dialogul cu domnişoara studentă, de altfel o tânără estetic şi strident vestimentată, purtând câte 12 brăţări la o mână şi un lănţişor, credem că din aur, la gleznă, ne-a lămurit franc că nu-şi pierde vremea cu lectura cărţilor şi că Internetul îi e mai mult decât suficient pentru specializare şi carieră.
Din motive economice, Internetul urmăreşte să desfiinţeze cuvântul tipărit. Nu ignorăm această realitate. Băieţii deştepţi din informatică caută soluţii cât mai comode pentru ca cetăţenii continentelor să nu se mai strofoace prin librării, biblioteci şi arhive publice sau private. Numai că le scapă un amănunt:îndobitocirea ireversibilă a generaţiilor!
Ne întrebăm zilnic cum percepe o minte în formare ideile dintr-o pagină de Internet, cu texte dinTrilogia Culturii sau din poemele Iliada sau Odiseea, când pe ecranul computerului, pe dreapta sau pe stânga, pâlpâie o femeie aproape goală, ca să-ţi arate câte zeci de kilograme a slăbit în şapte zile.
Calculatorul rămâne un simplu şi complex instrument de lucru. Atât şi nimic mai mult!… Iar tânăra domnişoară şi-a băgat picioarele în ea de facultate, renunţând la studii şi declarându-se nonconformistă, o luptătoare înverşunată împotriva timpului pierdut cu lectura.
Alexandru Calmâcu