Raluca Bogdan este o tânără mămică freelancer, care, de câțiva ani buni, se implică în proiecte culturale importante și, de asemenea, se ocupă de PR-ul unei edituri. Pe deasupra este și o mamă modernă, care a avut curajul să devină liber profesionistă cu acte în regulă, în domeniul cultural atât de sărăcit de atenția autorităților cu putere de decizie. Despre cum se descurcă în România și cum sunt priviți la noi freelancerii a discutat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Dorina Cioplea.
Freelancer este un termen care a pătruns relativ de curând în România și care încă provoacă suspiciuni în rândul ”oamenilor serioși”, cu slujbă la program. Iar când domeniul de activitate este cel cultural, suspiciunile sunt și mai mari. Ce înseamnă pentru un tânăr educat din România să încerce să răzbată în domeniul cultural ca freelancer?
Pentru mine un om serios nu este cel care bifează opt ore la program, semnează un ștat și își face concedii programate. Pe mine mă caracterizează neliniștea – acea preocupare care nu mă lasă să dorm sau să merg mai departe dacă știu că pot face mai mult, mai de impact, mai bine. Și am hotărât ca această neliniște s-o pun în slujba mea și a libertății mele. Sunt liber profesionist de 8 ani.
Îmi amintesc că acum 3 ani comunicam un proiect de conferințe culturale și în semnătura de email am trecut ”specialist comunicare”. Finanțatorul și organizatorul proiectului mi-a spus că nimeni nu-și dorește să lucreze cu consultanți și specialiști pentru că nu comunică încredere și mi-a recomandat să schimb cu ”manager PR” deși tot ce manager-uiam erau ideile și timpul meu. Da, am trăit perioada în care colaborator într-o editura este justificat să fie traducătorul și graficianul, în care directori executivi din asociațiile educaționale și culturale au responsabilități de PR iar social media face o studentă în practică și în care consultanța pe management și strategii de promovare solicită doar cei care își permit. Și nu doar financiar, trebuie să-ți permiți această schimbare de așteptări și dinamică. Era o perioadă de încruntare pe care nu ne-o mai permitem astăzi. De aceea a apărut freelancing-ul pentru că s-a schimbat dinamica atât în piața de joburi cât și în interdisciplinaritatea ce ne caracterizează din ce în ce mai mult.
O altă problemă este pregătirea tinerilor în domenii ca management cultural, PR cultural sau artistic, branding pentru artiști sau proiecte cultural, așa că expertiza se clădești în primul rând autodidact și prin experiența în proiecte derulate.
Provocările sunt multiple și au fost perioade de disconfort în identitate însă am învățat să nu port mai multe pălării, ci să-mi clădesc prin fiecare proiect un brand personal solid în care fiecare alegere mă recomandă. Acum mă semnez ”facilitator cultural” pentru că ce știu să fac cel mai bine este să creez conexiuni între idei, oameni, finanțatori.
De ce ai ales să fii freelancer în locul unui loc de muncă la birou, cu program de opt ore? Și de ce ai ales domeniul cultural (artistic, editorial) când mulți sunt de părere că singurul mod în care mai funcționează este prin resuscitare periodică, uneori disperată?
Această disperare și fragmentare despre care vorbești este validată pe toate fronturile și în toate discursurile – atât politic cât și privat, și în bugete și granturi din ce în ce mai mici și greu de accesat. Acum cei care riscă împreună au de câștigat pentru că autismul cultural și artistic ți-l permiți greu și riști să rămâi în umbră. Totuși noi lucrăm cu publicul iar publicul este din ce în ce mai atent, informat și greu de atins și angajat în comunicare.
Eu nu am ales domeniul cultural, aici am ajuns. După primele două joburi în facultate am înțeles că randamentul și creativitatea nu depind de un program fix și că pe mine nu mă împlinește un job description realizat. Și am început să caut. Pentru mine orice fac e o căutare a locului în care pot excela nu doar facilita, în care pot crea și nu doar gestiona. N-am primit pănă acum o ofertă de loc de muncă în acești parametri.
La o simplă căutare pe Google, dai peste o serie de site-uri și forumuri în care ți se explică, pas cu pas, ce trebuie să faci pentru a deveni freelancer în România. Care este, de fapt, secretul, și cum supraviețuiește un freelancer roman care activează în cultură?
Nici eu nu știu secretul, știu ce mă ține pe mine încă activă în freelancing cultural și artistic. În primul rând, îmi permit încă să nu-mi fac previziuni financiare pe termen mediu și lung – estimări imposibile în condițiile liniilor de finanțare actuale și al preocupării private de responsabilitate socială în această directive. Nu e nicio companie care să declare public că zona lor de CSR este în principal ”cultura” iar sponsorizările pentru proiecte culturale sunt frânturi sau rămășițe de buget.
Am înțeles că freelancingul în domeniul cultural-artistic, mai ales pe comunicare și management cultural, este o luptă pe două fronturi – pe de o parte ca PR-ist pui proiectul pe hartă, pe de altă parte ca PR-ist freelancer orice alegere pe care o faci și proiect în care te implici țin de brandingul personal. O agenție poate alege din 30 de campanii derulate într-un an să prezinte 5 în portofoliu, eu am timp să fac 5 proiecte și cu acelea voi defila de acum înainte. De aceea din puținele proiecte care se întâmplă, din și mai puținele proiecte care se fac cu încredințarea responsabilităților de comunicare unui om specializat, le aleg pe acelea care mă recomandă și pe mine mai departe.
Apoi eu am avut aproape oameni vizionari care m-au inspirat; printre aceștia Lavinia Spandonide – un editor al cărui discurs conține în primul rând responsabilități culturale și nu de business. Am avut libertatea să țes pentru autorii străini invitați de Editura Spandugino întâlniri cu jurnaliști aleși cu grijă, pentru că nu urmăream numărul de apariții ci calitatea lor și interacțiunea umană provocată de aceste întâlniri. Nu-i puțin lucru ca scriitorii să-ți spună la finalul vizitei că în România au avut parte de cele mai pregătite, provocatoare și profunde întâlniri cu presa. În tot ceea ce fac încerc să-mi comunic valorile și pretențiile.
Dar cel mai important este un reminder zilnic – eu mă plac când mă văd la final de zi cu fetița mea Martha iar ea știe că mă simt confortabil și că-i pot dărui timpul, atenția și energia de care are nevoie. Și asta mă face să merg mai departe.
Cât de ușor sau de greu găsești proiecte din care să faci parte, proiecte care să aibă atât o logică a impactului cât și viabilitate financiară?
Din ce în ce mai greu, din păcate. Poți căuta proiecte, poți scrie proiecte și căuta finanțatori sau poți găsi o nișă cu potențial de business. Lucrez în domeniul artistic în principal cu fotografi pe proiecte expoziționale și educaționale. În acest domeniul există o efervescență de câțiva ani și cu această nouă piață de servicii am intuit o nișă pe care nu era nimeni și am transformat-o în oportunitate. Acum fac branding, PR și expoziții pentru fotografi.
Știu că la baza unui brand personal de succes stau niște valori pe care dacă ai șansă să le vorbești, fă-o pentru că îți apropie oameni cu valori asemănătoare. Asta am învățat prin cursurile și traningurile pe care le țin, ele sunt ocazii de întâlniri cu oameni și idei. Într-o astfel de împrejurare l-am întâlnit acum doi ani pe Matei Buță – un tânăr fotograf care-și dorea să facă primul proiect expozițional. De la idea lui cu o serie de portrete de români cu realizări mărețe, o întâlnire între noi și investiția de încredere în expertiza fiecăruia, am transformat Români Frumoși – galeria de valori în cea mai mare expoziție de artă fotografică făcută până acum în România. Cu aceeași așteptare mai țin din când în când workshopuri pe care le comunic pe brandingpentrufotografi.ro sau merg la conferințe.
Este o perioadă în care trebuie să cauți oportunități dar și să creezi oportunități. În domeniul educației culturale sunt multe probleme de adresat și sunt încă linii internaționale de granturi ofertante. Am observat în special la edituri că nu au curaj să adreseze împreună o problemă, să încheie parteneriate strategice pe termen lung. Le place încă awareness-ul dedicat și PR-ul de lansare, deși șansele să provoace ceva semnificativ individual sunt din ce în ce mai mici pentru că și bugetele de promovare s-au micșorat semnificativ. Anul acesta împreună cu alți oameni cu bună credință și atuuri diferite ne-am unit forțele și am gândit câteva direcții ale unei strategii de încurajare a lecturii și gândirii critice în licee. Masa discuțiilor este deschisă, primim parteneri.
Ca tânără mămică și freelancer, în ce fel te ajută statul? Faptul că îți faci propriul program de muncă este un plus, dar din punct de vedere financiar ce se întâmplă cu freelancerii care se hotărăsc să își realizeze o familie?
Statul nu te ajută cu nimic când porți eticheta mămică liber profesionist. Pentru stat ești PFA și plătești aceleași dări indiferent de statut social. Cu alte etichete mai mult sau mai puțin actuale și calibrate pe dinamica socială poți avea beneficii financiare.
Constrângerile financiare pentru mine vin din domeniul în care activez. Dacă aș fi făcut consultanță în comunicare pentru companii, evenimente pentru lansări de produs sau grafică ori webdesign, presiunea ar fi mai mică pentru că sunt mai mulți bani în joc. În domeniile acestea care au devenit vitregite, problema este că ocaziile și proiectele în cultură, artă, educație sunt puține și de multe ori îmi pun problema unui compromis pentru o siguranță financiară minimă.
Nu neglijez avantajele, dincolo de cele intelectuale, am timp de vacanță de vară, pot sta acasă când copilul este bolnav și lucrez de acasă sau de la ceainărie. Par un lux dar se compensează cu nopțile în care scrii aplicații sau emailurile pe care le trimiți de pe plajă.
