Vineri, 26 aprilie 2013, ora 18:00, la Librăria Cărtureşti Verona (Bucureşti), va avea loc lansarea albumului „Trandafirul negru. Poeme rostite la Radio (1970-2002)” de Ştefan Aug. Doinaş, colecţia ”Biblioteca Radio”/Seria ”Colecţionarul de voci”, Editura Casa Radio. Invitaţi: poeţii Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Dan Verona, Marius Chivu (îngrijitorul ediţiei) şi Alina Ledeanu (directorul revistei ”Secolul XXI“). Eveniment moderat de Daria Ghiu, critic de artă, redactor Editura Casa Radio.
Albumul intitulat „Trandafirul negru” (carte ilustrată cu CD inclus) reuneşte în premieră absolută 55 de poeme rostite de Ştefan Aug.Doinaş la Radio între 1970 şi 2002, extrase din aproximativ 30 de volume acoperind o jumătate de secol din creaţia scriitorului.
”Din cărţile de poezie pe care Ştefan Aug. Doinaş le-a scris de la începutul anilor ’40 până la sfârşitul anilor ’90, a selectat cel puţin câte un poem pentru a fi rostit la Radio/…/Dispuse pe CD în ordine cronologică, cele 55 de poeme astfel alese pot contura ascultătorului imaginea fidelă a ceea ce, cu clişeul de rigoare, numim universul unui scriitor”. (Marius Chivu)
Ilustraţia luxuriantă a albumului, semnată de un grafician de talie internaţională, Tudor Banuş, întregeşte demersul de recuperare a poeziei lui Doinaş, făcând din noua apariţie editorială de la Casa Radio şi o carte-obiect râvnită de orice colecţionar.
”Conul de umbră căzut peste opera poetului s-ar putea însă preschimba într-un con de argint cu ocazia acestui audiobook pe care poetul citeşte nu mai puţin de 55 de poezii, însoţite, ca bonus, de o proză scurtă şi de un extras dintr-un interviu acordat în anul 2000, dacă nu chiar ultimul, cu siguranţă una dintre ultimele sale confesiuni despre scris”. (Marius Chivu)
Mai multe informaţii la pagina web:
http://www.edituracasaradio.ro/prod.shtml?grp=2&cat=13&prod=855