Marţi, 23 aprilie 2013, ora 19.30, în Club Control (Strada Constantin Mille nr. 4, Bucureşti), va avea loc evenimentul de lansare a cărţii “Hârtiile Masculului” de Silviu Gherman, Editura Curtea Veche Publishing. Lansarea cărţii va fi urmată la ora 21.00 de un concert al trupei de pop sintetic Mes Quins, fondată de Silviu Gherman şi Ovidiu Chihaia.
Silviu Gherman punctează că volumul Hârtiile Masculului s-a născut din “misoginism, inadecvare şi mai multe eşecuri sentimentale”, fiind o carte a unei lumi în care autorul a “trăit ani de zile şi în care nu vrea să se mai întoarcă”.
“Ficţiune postapocaliptică specistă, fantasy evoluţionist, distopie falică şi/sau gendermorfoză socială, Hîrtiile Masculului funcţionează, prin dimensiunea sa fantezist-parodică, şi ca o posibilă critică la adresa naturii umane”, a scris Marius Chivu în recenzia cărţii. “Masculii prezentaţi drept un gen inferior, reproductibili dar inutili reproducerii, folosiţi uneori ca instrument al orgasmului de către femeile atotputernice, superioritatea de gen trecută prin procesul reciclării organice, sexualitatea deviantă, dependenţa de tehnologie şi încrederea oarbă în ştiinţă, cruzimea faţă de animale şi natura ostilă – toate conferă acestui roman punk posibile accente filozofice. (…) Cu umor negru şi atmosferă sordidă, plin de scene ce abundă în absurd şi grotesc, construit cu o fantezie debordantă şi cu un imaginar organic à la Cronenberg, inventiv lexical şi variat stilistic (Masculul scrie, la un moment dat, scenariul falsei revoluţii sub forma unei operete), romanul lui Silviu Gherman este, de departe, cea mai stranie carte publicată anul trecut, singulară şi, mai ales, promiţătoare pentru o viitoare, mai consistentă şi mai vizibilă, nişă punk în literatura noastră.“
„Ce este acela un burbac? Dar un fuscubrah? De ce e important pruţul şi cum se fabrică el? De ce se strivesc chirunţii cu pumnul? În fine, ce afirmă «principiul subtil al ştiinţei»? Veţi găsi răspunsurile la (aproape toate) aceste întrebări chinuitoare în Hârtiile masculului. Undeva între fantezie steampunk, bravă lume nouă şi «călătorie» swiftiană, minunatul roman al lui Silviu Gherman, scris cu imaginaţie şi umor, ar deveni, într-o literatură normală, un bestseller, şi şi-ar face autorul celebru.“ – Rareș Moldovan
„Hârtiile masculului e o carte ciudată și crudă. Nu-i nici fantasy, nici SF, deși ar putea fi ambele. Se întâmplă într‑un viitor nu foarte îndepărtat, dominat de femei gigant, de o frumuseţe trupească orbitoare, dar posedate de capricii greu de satisfăcut. Pe măsură ce înaintezi în lectură, descoperi o lume rece și deprimantă, în care reproducerea sexuată a dispărut, în care masculii și celelalte creaturi imperfecte sunt sclavii unei programări care le face imposibilă revolta. Pe fundalul unui oraș în ruină, Gherman scoate la iveală măruntaiele relaţiilor dintre masculi și femele, construind un roman sordid, plin de umor negru și delicioase jocuri de limbaj. Nu ne rămâne decât să facem cu toţii bașkiya.“ – Cristian Neagoe
Silviu Gherman este din Braşov, unde a urmat liceul de artă. În studenţie s-a mutat în Bucureşti, unde a oscilat între o facultate administrativă şi una de actorie. Azi este actor doar cu numele şi lucrează la o corporaţie. În 2008 a înfiinţat Mes Quins, o formaţie de pop sintetic cunoscută ca „floarea undergroundului“. În acelaşi an a început să posteze regulat pe pagina sa de Youtube scurte filme comice. În 2012, cel de-al treilea său roman, Hârtiile Masculului a fost publicat la Curtea Veche Publishing.