Vineri, 10 mai 2013, publicul bucureștean se va putea întâlni față în față, în piesa ”Interviu”, cu actorii Dan Bordeianu și Diana Roman, pe scena Godot Cafe Teatru, la premiera din Capitală. Proiectul aduce în scenă un actor cunoscut publicului mai mult de pe micul ecran (Dan Bordeianu), aflat la primul său turneu de teatru independent, un regizor de film (Bogdan Dumitrescu), aflat la prima regie de teatru şi un text complex (al regizorului Theo van Gogh, strănepotul pictorului Vincent van Gogh) preluat şi adaptat unei piese de teatru pentru prima dată în România.
După succesul obţinut în provincie, la începutul turneului maraton al piesei, cei doi actori se pregătesc pentru prima reprezentaţie în Capitală, unde publicul devine criticul cel mai exigent al scenei.
După premiera de la Bucureşti, spectacolul se va juca, în continuare, la Slobozia, Râmnicu Vâlcea, Câmpina, Buzău şi în alte aproximativ 20 de oraşe din ţară, până în luna noiembrie a acestui an, astfel încât piesa să fie accesibilă unui număr cât mai mare de spectatori. Proiectul mai prevede organizarea de turnee şi la Sibiu, Târgu Mureş, Târnăveni, Bistriţa, Ploieşti, Brasov, Piteşti, Brăila, Galaţi, Bacău, Piatra-Neamţ, Cluj, Iaşi, Craiova, Târgu-Jiu, Turnu Severin, Slatina, Suceava, Timişoara, Arad, Oradea şi Deva.
„Sunt foarte curios cum va primi publicul bucureştean această piesă, mai ales că aici, în capitală, iniţiativele de teatru independent sunt foarte numeroase, iar publicul ştie deja să distingă calitatea de amatorism. Sunt, însă, foarte optimist! Piesa a avut un succes foarte mare în provincie, publicul ne-a chemat din nou, în toamnă şi, spre surprinderea mea, am fost chemaţi inclusiv de cei din oraşele în care nu am putut ţine încă reprezentaţia. Vom reveni, însă, şi acolo, cu piesa. E de datoria noastră să ne onorăm promisiunea” (Dan Bordeianu).
Povestea atrage publicul în universul unui „Interviu” profund, care sondează adâncurile cele mai întunecate ale fiecărui personaj în parte. Dialogul personajelor devine un duel al minţii, în care protagoniştii se războiesc atrăgându-se şi respingându-se în acelaşi timp, în care fiecare este, pe rând, prada şi prădătorul, cu răsturnări de situaţie imprevizibile. Dacă la început, Dan Bordeianu (care interpretează rolul unui reporter politic, cândva respectat), este pus în situaţia de a o intervieva pe Katja Schuurman (starleta unor seriale de telenovele, o actriţă foarte în vogă, faimoasă mai degrabă pentru senzualitatea ei şi pentru aventurile sale amoroase), ulterior vom descoperi că jurnalistul, care şi-a câştigat renumele ca reporter de război, nu e atât de integru cum pare, iar intervievata lui nu e chiar atât de superficială.
„Interviu” este o piesă inedită şi incitantă, cu doi actori ce s-au distins prin calitatea jocului actoricesc şi care reuşesc să atragă publicul încă de la început. Confruntarea verbală dintre cei doi protagonişti, animată de alcool şi tutun, flirt şi sexualitate, superficială, brutală sau sensibilă, devine un joc al minţii, un război pe care fiecare încearcă să îl câștige prin orice mijloace, un dialog cu replici inteligente şi pline de umor, menit să contureze, din ce în ce mai clar, previzibila întrebare „cine va câştiga acest duel?”
Biletele s-au pus în vânzare la Godot Cafe teatru prin REZERVĂRI la: 021 31 61 682 / 0736 414 244 / rezervari@godotcafeteatru.ro sau prin rețeaua Eventim: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărturești și online pe www.eventim.ro.