Miercuri, 27 martie 2013, ora 18:00, la Librăria Okian (Str. Mureşenilor nr. 1, Braşov), va avea loc lansarea volumelor de poezie “Cârtiţa de mansardă”, de Teodora Coman şi “Dmitri: uite viaţa”, de Dmitri Miticov, ambele apărute la Casa de Editură Max Blecher. Vor vorbi: Andrei Bodiu, Nicoleta Cliveţ, Adrian Lăcătuş, Claudiu Komartin.
„În Cârtiţa de mansardă, Teodora Coman radiografiază cu subtilitate — dar și cu impresionantă percutanţă — un cotidian domestic, feminin, aflat la limita dintre biografismul autentic și tușele groase, autoironice, ale deconstrucţiei mitologiei individuale. În aparenţă, textele ei sunt stampe gracile, crochiuri dezinvolte, dar liniile diaristice sunt mereu subminate de convulsie, de respiraţia sacadată, de gestul compulsiv, de o anxietate abia ţinută în frâu care inseminează materia și se refractă din obiectualitatea claustrantă. Aici, în mansarda Teodorei Coman, se desfășoară stranii exerciţii de anonimizare, ca și o autopsiere atentă a exuviilor, într-o scriitură sigură, epurată de orice stângăcie care ar putea aminti, la limită, că autoarea volumului este o debutantă. Astfel, colată din fulguraţii vizuale, poezia ei are tensiunea și melancolia sfâșietoare din pictura Fridei Kahlo crescute pe suprarealismul monstruos și anarhic al unui Max Ernst.” (Rita Chirian)
„Succesul de care s-au bucurat textele lui Dmitri, încă înainte ca ele să fie strânse într-un volum, ţine de capacitatea acestui autor de a pune în scenă o lume, și mai puţin o semnătură. « Ne-au spus disperare și frică / și am început să căutăm sinonime și rime, / dar într-o zi mîinile rămîn suspendate / deasupra tastaturii, / creierul trimite comenzi în direcţii greșite / și nici măcar nu știm / cît ar putea să dureze » scrie Dmitri atunci când are nevoie de un punct de pornire (sau de încheiere) pentru jocul său existenţial. Dar greutatea versurilor sale vine din echivalenţele pe care el reușește să le creeze între secvenţele îmbibate de realitate și momentele de conceptualizare a afectivităţii, cum se întâmplă în fragmentul pe care tocmai îl pomeneam, dar și în aceste perechi de versuri de 15 şi 16 silabe: « și se sparge în puncte și linii albe și alte / semnale trimise cu scopul precis de a şterge / fotografia unui bărbat care-și ţine copilul / de mînă pe terasa unui bloc de zece etaje. »
În plin crepuscul al vedetismului de toate felurile (inclusiv poetic), Dmitri Miticov este una dintre puţinele voci care reușesc să mute accentul de pe cultul semnăturii pe expresivitatea felurilor de poezie din care suntem constituiţi fiecare dintre noi.” (Răzvan Ţupa)
