Sâmbătă, 16 martie 2013, ora 19.00, la Tramvaiul 26 (strada Cercului nr 6, Bucureşti), va avea loc o întâlnire cu Paul Daian, moderată de Răzvan Ţupa şi Nicolae Tzone. Invitaţi: Octavian Soviany şi Mihail Gălăţanu. Cu această ocazie va fi lansat volumul „Te iubesc numai atunci când dormi”, Editura Vinea, 2012.
“Paul Daian revine în actualitate, după o absenţă îndelungată, cu volumul Te iubesc numai atunci când dormi. Şi-a atârnat la pălăria numelui, ca să ne arate că a rămas, pe mai departe, revoluţionar şi imprevizibil, şi adaosul Said. Să-i fie de bine! Şi cum s-a întâmplat să-i fiu eu naşul şi cum primăvara dă colţ verde deja, să facă bine să pună pe masă încăpătoare daruri alese. Textele de acum sunt un posibil drum al desăvârşirii pe care îl străbate sexul bărbatului după ce războiul cu aleasa inimii va fi fost câştigat.
Mă aştepţi în patul tău tropical / citind o carte fără text, scrie poetul. Şi vine către iubita lui cu textul care zgârie viaţa în sens bogzian, autorul primului jurnal de sex din literature română. Confesiunea lui este directă, naturală, nefiind de ascultat de cei care sting lumina când se strecoară în aşternut lângă femeile lor mute şi oarbe. Redau, la întâmplare, câteva fragmente, pentru a se vedea ce şi cum: Să treci cu sexul dintr-un mileniu în altul / poate fi o încercare adevarată / de câte ori intri în camera mea / lumina se stinge absolut singură. Sau, mai pregnant încă: vreau să fiu cel care mătură / străzile pe care te plimbi tu / în fiecare seară / şi să dau la o parte / întunericul din faţa ta / doar sexul să îţi rămână în umbră / ca botul umed al unui animal de pradă / cu prada în dinţi.
Am putea spune că triumfă carnalul în asemenea versuri, cu specificaţia însă că puterea bărbatului se însoţeşte de tandreţe ca de o umbră îmbietoare. Poetul ne propune, în fapt, al doilea jurnal de sex din literatura noastră. E mult, e puţin? Citiţi şi veţi afla.” – Nicolae Tzone
“Rămîne dorinţa de lapidaritate, care transformă poemele lui Paul Daian în nişte sonde înfipte în adîncul spiritului, de unde vor să tragă afară cît mai mult, pe o gură însă de ieşire foarte exiguă.” – Nicolae Manolescu
Sergiu Filip (acesta este numele real al scriitorului Paul Daian) s-a născut la 4 august 1954, la Crişcior, Jud. Hunedoara, ca fiu al lui Vasile (tâmplar; se va prăpădi în 1987, în urma unui infarct) şi al Martei (contabilă). Familia se mută în Bucureşti în 1962. Absolvă Liceul “Dimitrie Cantemir” în 1974 (a repetat clasa a XI-a, din pricina unei tentative de sinucidere). Nereuşind să intre la Facultatea de Psihologie (concurenţa era an de an acerbă), practică zeci de meserii (strungar, lăcătuş mecanic, electrician, electro- stivuitor, sudor, bijutier, măturător de stradă, vidanjor, mânuitor de cadavre, brancardier, ajutor de gestionar, gestionar, administrator de bloc, paznic, oţetar, vitrinier decorator, om de serviciu, dispecer, corector, tipograf ş.a.), fiind angajat în nenumărate locuri de muncă (IMGB, Electroaparataj, Frigotehnica, Depozitul de Alimente Indigene, Depozitul de sticle şi borcane, Institutul Oncologic, Institutul Mina Minovici, Fabrica de oţet, Administraţia Domeniului Public a sectorului VI, Depozitul Centralei Cărţii, Monitorul Oficial etc.). În 1973 se căsătoreşte cu Nica Eugenia, iar la 2 februarie 1975 i se naşte fiul, Filip Sergiu jr. Se desparte de aceasta în 1978, căsătorindu-se, în 1982, cu Angela Marinescu. În acelaşi an, la 27 aprilie, protestează împotriva faptului că nu poate debuta editorial: şi-a înfăşurat un lanţ în jurul gâtului, legându-se de gardul Uniunii Scriitorilor. Fiind considerat “nebun”, este condamnat la numai trei luni de închisoare. Face greva foamei, slăbind de la 80 de kg la 48. În 1984 este judecat pentru “subminarea orânduirii socialiste” şi condamnat la un an şi şase luni de închisoare. Decizia este anulată de Curtea Supremă. În 1986 a încercat să se lege cu lanţul de gardul Palatului Regal; ridicat de Miliţie, a fost închis trei luni la Spitalul nr. 9. A făcut apoi 40 de zile greva foamei la domiciliu. În iarna aceluiaşi an a vrut să-şi dea foc în faţa Ateneului Român, dar nu a reuşit să aprindă benzina adusă cu el. În 1987, cu prilejul vizitei lui Gorbaciov la Bucureşti, a fost ridicat şi dus la Cula (Popeşti-Leordeni), unde i s-a spălat creierul. După 1989, este angajat la Ed. Cartea Românească, muncitor necalificat, de aici pensionându-se pe caz de boală, în 1997. Primeşte o pensie de circa 30 de dolari pe lună. În 1991 divorţează de Angela Marinescu. Se recăsătoreşte cu ea în 1993, divorţând iarăşi în 1996. Ar mai fi de adăugat că între 1971 şi până în prezent a avut 14 tentative de sinucidere. Din 1990, la propunerea lui Nicolae Manolescu, cel care i-a prefaţat elogios volumul de debut, din 1987, Poeme sororale, a fost ales membru al Uniunii Scriitorilor. Continuă, şi în prezent, tratamentul psihiatric. Iubeşte muzica de jazz şi blues-ul. De asemenea, muzica electronică a lui Klaus Schultze. Dintre scriitori, îi preferă pe prozatorii Joyce, Kafka, Musil şi pe poeţii Hölderlin, Trakl şi Celan.
