Vineri, 15 martie 2013, ora 12:00, la ceainăria Cărturești (str. Arthur Verona 13-15, Bucureşti), Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA lansează volumele “Catalogul reclamelor ofensatoare” și “Femeile spun nu publicității ofensatoare”. Aceste volume sunt rezultatul proiectului “Femeile spun nu publicității ofensatoare!”, derulat de FILIA cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos şi implementat în perioada iulie 2011- februarie 2013. Moderatoare: Oana BĂLUȚĂ (președinta Centrului FILIA). Vor participa la discuție: Norma NIŢESCU, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Mihaela MIROIU, prof.univ. SNSPA, Asztalos CSABA, Preşedinte CNCD, Alice IANCU, vice-președintă Centrul FILIA, Andreea MOLOCEA, vice-președintă Centrul FILIA.
„Dacă întregul proiect “Femeile spun NU publicităţii ofensatoare” şi-a propus să aşeze cu grijă sub lupă reprezentările femeilor din reclame, “Catalogul reclamelor ofensatoare” s-a uitat cu atenţie la reclamele cu femei ori care li se adresează lor şi le-a analizat cu umor şi sarcasm.
O simplă hartă de orientare în corpul Catalogului vă spune că veţi păşi mai întâi într-o zonă a reclamelor care nouă nu ne-au plăcut deloc. Aici puteţi începe cu ce secţiune doriţi: Îngrijire, Lucrări în casă, Mass-media, Alimente şi băuturi, Frumuseţe şi îngrijire, Produse de curăţenie, Campanii sociale, Produse bancare şi financiare, Comunicaţii. Chiar dacă nu aţi văzut până acum imaginile respective, descrierea fiecărei reclame este atât de clară încât să înţelegeţi de ce am selectat-o, în plus, vă direcţionăm şi către locul în care o puteţi vedea. Aici veţi găsi şi opiniile noastre, scrise cu umor şi sarcasm, zicem noi. Din aceste multe reclame, „spumoase” în felul lor, am decis să facem un top. Am creat, aşadar lumea lui Misoginus recidivus, Festina lente şi a lui De gustibus, non disputandum. Veţi găsi acolo motivaţiile noastre. La final, după ce citeşti Catalogul, este imposibil să nu înţelegi care sunt acele învăţăminte pe care le transmit advertiserii şi care este tiparul de feminitate pe care aceştia îl promovează. Vă propunem secţiunea „Din „înţelepciunea” reclamelor sau învăţături către ori despre femei” unde veţi găsi „lecţiile de viaţă” extrase de noi.
Volumul “Femeile spun nu publicităţii ofensatoare” porneşte de la teorii relevante în domeniul metodologiei feministe, al reprezentării femeilor în industria publicitară, al construcţiei relaţiilor de putere dintre cele două mari grupuri sociale (al femeilor şi al bărbaţilor) şi al mitului frumuseţii pentru a analiza opiniile femeilor în calitate de consumatoare şi cetăţene cu privire la reprezentările din industria publicităţii.
Volumul îşi are rădăcinile în cercetarea calitativă desfăşurată în cadrul proiectului “Femeile spun NU publicităţii ofensatoare”, prin interviuri semi-structurate şi focus-grupuri cu femei cu vârste între 18 şi 55 de ani privind modul în care acestea percep şi răspund reclamelor prezentate (în baza unei selecţii realizate de echipa proiectului). În cadrul celor 21 de interviuri individuale şi 3 focus grupuri ne-am propus să aflăm: dacă femeile se uită la reclame, motivele pentru care le vizionează, raportul şi corespondenţa dintre distribuţia rolurilor în cadrul propriilor familii ori cupluri şi cea din reclame, dacă ar schimba ceva în reclame, măsura în care se identifică femeile cu reprezentările din reclame, măsura în care observă stereotipurile de gen şi relaţii de putere din reclame, etc.
Volumul cuprinde trei studii și o ultimă parte în care persoanele implicate în cercetarea de teren, într-un exercițiu de autoreflexivitate, se raportează la activitatea desfășurată. Primul studiu, realizat de Oana Băluţă, este centrat pe cele trei perspective: din reclame, cercetarea socială feministă și cea a femeilor consumatoare și cetățene pentru a sublinia diferențele între femeile reale și cele prezentate de advertiseri. Al doilea studiu, semnat de Alice Iancu, se concentrează pe contestarea genului în ierarhia patriarhală, fiind investigat modul în care această ierarhizare este prezentată în publicitate, precum și modul în care consumatoarele răspund la produsele publicitare. Al treilea studiu elaborat de Andreea Molocea vizează frumusețea și miturile ei, atrăgând atenția asupra faptului că frumusețea nu este un subiect frivol, că idealul promovat de advertiseri este imposibil de atins pentru femei și că acest lucru poate crea probleme reale, serioase, cu efecte nocive (boli fizice și psihice), cu alte cuvinte, probleme politice.
“Femeile spun NU publicităţii ofensatoare” vă transmite, aşadar, două mesaje clare: vocile femeilor trebuie auzite şi reclamele ofensatoare trebuie contestate. Deosebit de important este faptul că noi nu ne uităm pur şi simplu descriptiv, ci şi chestionăm, punem întrebări privind relaţiile de putere dintre femei şi bărbaţi, dintre femei-cetăţene-consumatoare şi ‚industria reclamelor’. Da, multe, prea multe reclame reflectă imagini şi roluri încărcate cu stereotipuri de gen. Ce facem mai departe? Ascultăm şi luăm în seamă vocile femeilor şi, după cum ni s-a spus, începem să contestăm reclamele şi reprezentările de acolo ca forme de participare civică.
De asemenea, în cadrul acestui proiect a luat naștere blogul http://nupublicitatiiofensatoare.blogspot.ro/, blog activ pe care scriu și participă femei care sesizează reclame ofensatoare. Este un blog pe care oricine poate scrie și poate atrage atenția într-un mod public asupra stereotipurilor de gen deranjante și (de cele mai multe ori) ofensatoare.” (organizatorii)