Editura Ars Longa a publicat, de curând, în colecţia „Alif”, consacrată literaturii din Orientul Mijlociu, volumul „Poeme” al poetului palestinian Samih al-Qasim, în traducerea, din limba arabă, semnată de universitarii George Grigore şi Gabriel Biţună.
Din prefaţa semnată de cei doi traducători: „Samih al-Qasim s-a născut în 1939, la Zarqa, un orăşel în actuala Iordanie, pe atunci un teritoriu aflat sub mandat britanic, într-o familie palestiniană, druză, originară din zona Galileei. Îşi petrece copilăria în satul palestinian Rama unde merge la şcoală. Începând cu anul 1948, data înfiinţării statului Israel şi începutul dramei poporului palestinian – cunoscută în arabă sub numele de nakba, Samih al-Qasim, care va rămâne în Israel, va milita pentru drepturile palestinienilor, atât prin poezia sa, cât şi prin articolele sale de presă. De altfel, întreaga viaţă şi-o petrece între jurnalism, care este meseria sa de bază, şi arta poetică, care este a doua sa natură. În anii ’50, în ciuda vârstei sale fragede, este recunoscut ca un mare poet, versurile sale, recitate la adunările din satele palestiniene, fiind memorate de mii de persoane. La 18 ani, publică primul său volum de versuri care-i va aduce celebritatea în întreaga lume arabă. Publică de-a lungul vieţii un număr impresionat de poeme caracterizate printr-o abordare ironică a schimbărilor politice din zona Orientului Mijlociu, prin ilustrarea realităţii dureroase a vieţii palestinienilor, prin valorificarea patrimoniului cultural palestinian. Dintre volumele sale, amintim câteva: Cortegiile soarelui (1958), Cântecele străzilor (1964), Iram (1965), Sânge în palmă (1967), Fumul vulcanilor (1968), Căderea măştilor (1969), Întoarcerea păsării-tunet (1969), Coranul morţii şi al iasomiei (1971), Moartea cea mare (1972), Dumnezeul meu, dumnezeul meu, de ce m-ai omorât? (1974), Faţa întunecată a mărului, faţa luminată a inimii (1981), Persona non grata (1986) etc.
Nu de puţine ori, pentru poemele sale a fost pedepsit cu închisoarea sau cu arestul la domiciliu.
Concepţia sa filosofică despre lumea în care trăieşte şi-a găsit o forma de expresie în sarbiyya, propria sa inovaţie literară, în care versuri libere sunt intercalate cu fragmente de proză, cu trimiteri la culturi şi experienţe umane diverse.”
„Samih al-Qasim este poetul istovit de viaţa fără de viaţă, istovit de tăcere, însă şi de propriul său glas, istovit de poveste, însă şi de povestitori. Şi totuși, redevine impetuos şi îşi propune un nou început cu fiecare vers, un discurs liric direct, dar, în egală măsură, reconstituirea unei geografii culturale din imagini simbolice: apa, piatra, gazela, kufia… Cele două faţete ale poeziei lui Samih al-Qasim pe care George Grigore şi Gabriel Biţună au reuşit să le transpună în limba română atât de bine, când percutant, când delicat.” (Irina Vainovski-Mihai).
„Animat de o puternică fervoare naţională, dublată de un ataşament nedisimulat pentru rezistenţă, Samih al-Qasim a reuşit să exprime prin poezie toate proiecţiile a căror materializare a fost împiedicată de realitatea politică a timpului său. Cu o viaţă pusă în slujba qasidei, cum însuşi mărturiseşte, Samih al-Qasim încarnează un gen poetic reprezentativ pentru literatura palestiniană contemporană, poezia rezistenţei.” (Laura Sitaru).
