În perioada 22-25 martie 2013, a avut loc Salonul de Carte de la Paris, unde România a fost ţara invitată de onoare. Scriitoarea şi jurnalista Mariana Gorczyca a trimis pe adresa AgenţiadeCarte.ro un articol despre evenimentele de la standul României, despre edituri și editori, despre diferențe de raporturi scriitori – editori în România și în Franța.
„Ca să ajung la Salon du livre, parcurg distanța dintre hotelul meu și Porte de Versailles, locul unde se află imensele pavilioane expoziționale, cu tramvaiul. În tramway, unul din trei călători citește. Despre Sarkozy și raportarea sa, originală, la justiție, despre parțialitatea justiției, despre creșterea impozitului în viziunea lui Hollande, despre meciul Franța – Georgia. Liberation, Le Figaro sunt cele mai cititite. Citite și lăsate, la coborâre, pe scaunele din tranvai. Alții citesc cărți. Chiar în fața mea, o femeie ce ocupă două locuri simultan, nu numai din cauza greutății dar și a paltonului mare și gros (e foarte frig la Paris !), suferă probabil de un început de parkinson. Cartea din care nu-și desprinde privirea are un titlu mare pe copertă, La Femme qui tremble.
E vineri dimineață. (Salonul de carte s-a deschis joi seara, cu vizita Președintelui Hollande, cu o manifestație protestatară încropită la Standul României, confuză, îndepărtată de forțele de ordine la modul civilizat). Exact ca la Gaudeamus, poți circula în voie printre standuri, găsești loc la mesele rotunde, stai nu mai mult de cinci minute la orice coadă va fi fiind ea. Bulucul urmează sâmbătă și duminică.
La Centrul de Presă spațiul este înghesuit. Codul de bare de pe acreditări este scanat de câteva ori de parcă intram în Satul Olimpic. Nu se mai cer însă și legitimațiile de presă. Lipsesc buletinele pe zile, nu mai au suporturi pentru e-badge, la laptopuri este coadă (obișnuită cu dotările de la Torino și Goteborg, nu mai mi-am cărat propriul laptop). Niște jurnaliști barcelonezi mai mult stau de vorbă decât scriu. Păhăruțele de cafea sunt pentru expresso molto molto stretto, niște degetare. (Abia a doua zi am descoprit Salonul VIP cu cafea în ceașcă normală, cu vinuri yami-yami, cu arahide și scaune confortabile, cu posibilitatea să evadezi din larma obișnuită a unui târg pentru a putea purta o conversație utilă cu editori, traducători etc.).
Revenită la Standul României. Ca design, un coctail de tradițional (acea cusătură ixată de pe iile românești, musca, hyper uzitată în comunism de aranjeurii fără imaginație), de trimiteri brancusiene, mai inspirate, la picioarele de susținere a mesei rotunde și de parnasianismul unui copac, ale cărui ramuri figurate, roșii, adăposteau decupând spațiul unei/unui table ronde și al rafturilor cu cărți. Vegetalul la el acasă. Suntem un popor vegetal. Aici, la rafturile pline de cărți, înghesuiala în ziua de sâmbătă a fost fascinantă. Coada era incredibilă. Se stătea și câte o jumătate de oră pentru a putea ajunge la una din cele două case de marcat. Cu propriile achiziții în mână (Thiery de Montbrial, Journal de Roumanie și un CD cu Angela Gheorghiu), am încercat, în momentul în care m-am așezat la coadă să glumesc : Ce se dă aici ? Rândul era format însă din francezi necunoscători de română.
În schimb, românii prezenți la târg, în proporție de 90% erau cunoscători de franceză. O mențiune pentru franceza impecabilă a Alteței Regale Prințul Radu al României, auzită cu prilejul discursului rostit vineri seara, La spiritualité roumaine au XXème siècle. La concurență cu un alt eveniment rezervat României, într-un spațiul apropiat, Amfiteatrul Agora. Varujan Vosganian, Eugen Uricaru, Savatie Baștovoi, un mozaic de identități. Despre armeni, despre basarabeni, despre Universitatea ”Babeș-Bolyai” și spiritul ei european avant la lettre. Dezamorsat prin acest mozaic, diplomatic, posibilul incident cu turcii care găsiseră motive de supărare in Cartea șoaptelor.
Ziua de vineri s-a încheiat cu o altă supărare. Pe Stade de France, am asistat la supărarea cruntă a spectatorilor francezi pe Benzema, fluierat cu o generozitate greu de descris la înlocuirea lui de pe teren pentru înaltul randament dat în meciul cu Georgia, dar mai ales pentru asumarea lipsei de voce și ureche muzicală atunci când se cântă Marseilleza.
Voi reveni cu acest jurnal de Târg. Despre gruparea de la Cluj, despre comunism ca laitmotiv al discuțiilor și al curiozității franceze dar nu numai, despre prieteni speciali ai României, precum Thierry de Montbrial sau Pascal Bruckner, despre edituri și editori, despre diferențe de raporturi scriitori – editori în România și în Franța.”
Mariana Gorczyca
