La Castelul Peleş din Sinaia, debutează o nouă ediţie a Stagiunii “Sunetul muzicii”. Sâmbătă, 23 martie 2013, de la ora 17.00, în sala de concerte a castelului, Trio Sternin, alcătuit din violonista Georgeta Iordache, violoncelista Gabriela Bokor şi pianista Daria Tudor, va oferi un regal muzical interpretând opusuri semnate de Serghei Rahmaninov, Dumitru Bughici şi Sabin Păutza. Un eveniment Muzeul Naţional Peleş, ExcesMusic şi Radio Romania Cultural.
Trio Sternin este unul dintre cele mai valoroase tinere ansambluri româneşti, până în prezent fiind aclamat pe numeroase scene din România şi Belgia. De asemenea în curând va propune publicului primul album discografic, înregistrările fiind realizate în studiourile Radio România.
Stagiunea „Sunetul muzicii” va mijlocii 10 întâlniri între marea muzică şi iubitorii artei sunetelor. Recitalurile de la Castelul Peleş, bijuterie arhitectonică, simbol cultural, istoric şi estetic românesc – se vor defăşura în perioada martie – octombrie, iar printre invitaţi se numără: soprana Veronica Anuşca, jazzistul Mircea Tiberian, Icon Arts Percussion Group sau laureaţii ediţiei a III a a Concursului „Drumul spre celebritate” de la Palatul Mogoşoaia.
Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută de la Muzeul Naţional Peleş http://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-i-editia-a-iii-a/
Parteneri: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă” şi Asociaţia Cultural – SportivăPro Valores.
Parteneri media: Radio Romania Cultural, Port.ro, Observator cultural, B 24 Fun, Zile şi Nopţi, muzicabuna.ro.