De curând, a apărut volumul “Opere, vol. IX, Publicistica (1932-1934)” de Ion Vinea, ediție critică, note și comentarii de Eelena Zaharia Filipaş și Magdalena Răduţă, proiect editorial sprijinit de Muzeul Naţional al Literaturii Române, Academia Română şi Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Scriitorul Corneliu Vasile a trimis pe adresa AgenţiadeCarte.ro un text critic despre volum, pe care-l redăm integral:
“Adunarea într-o carte și comentarea argumentată a articolelor marilor scriitori, risipite prin publicațiile altor timpuri, este o muncă științifică de mare finețe și efort, apreciată azi în special de către cercetători și studenți și de o extraordinară importanță pentru păstrarea și evidențierea spiritualității românești.
Continuând seria operelor lui Ion Vinea, doamna prof.univ.dr.Elena Zaharia Filipaș, asociind aici o tânără cercetătoare, publică acum al șaselea volum de publicistică, după cele de literatură propriu-zisă. După cum precizează în Nota introductivă, Ion Vinea editează în această perioadă ziarul politic, social și cultural „Facla” și colaborează la „Progresul social”. Tipărirea acestui volum a necesitat eforturi de corectură, opțiunea pentru anumite forme lexicale utilizate de autor (avantgardă, cohesiune, hirurg, quantum, pathefon, șomeur, technician), păstrarea unor dublete, selectarea unor articole semnate cu inițiale sau cu pseudonimele Dr.Iova, Dr.Caligari, Aladin ș.a.
Dintre articole, multe redactate într-o tonalitate vehementă, de susținător al stângii, sau ironică, pe teme sociale și politice, am ales câteva, cu tentă culturală sau referitoare la personalități culturale.
La împlinirea a o sută de ani de la publicarea romanului Roșu și negru al lui Stendhal, Vinea
spune că romancierul se plictisea, la Triest, și a cedat, pentru 1 500 de franci, dreptul de editare a primelor două ediții, ivind o carte unanim apreciată de cititori, însă care a trezit mari valuri de contestare din partea unor critici. Astfel, academicianul francez Caro contestă aparentele „contradicții psihologice”, ca și „extremismul personagiilor, fățărnicia și cinismul îngrozitor pe care-l atribuia lui Julien Sorel”. Însă Vinea îl admiră pe Stendhal, afirmând că romanul îl reprezintă pe autor și secolul său, plămădind un erou după asemănarea sa, adică timid, de o ascunsă violență, cu dorințe imense și o nepăsare prefăcută. Un roman cu o mare putere de viață și de acțiune, „stea fixă pe firmamentul literaturii mondiale”. Vinea condiționează social construcția romanului, arătând marele ecou al personalității împăratului Napoleon Bonaparte asupra eroului, condiționarea față sursa de inspirație, un eveniment real, cu un țăran executat pentru crimă, dar cu interpunerea scriitorului între faptele existenței și scrierea livrescă și „uimitoarea proiecțiune a unei stări sufletești colective, concentrate într-un personaj de roman”. Mai observă contradicțiile personalității lui Stendhal, împrumutate eroului său, o logică riscată, cu mult neprevăzut, care îl atrage întotdeauna pe cititor. Ca interlocutor ideal, Stendhal își asigură nemurirea („o trainică supraviețuire”).
În alt articol, apreciază, la jubileu, ziarul „Universul”, care a sprijinit cauzele drepte, contribuind la prestigiul presei românești, chiar dacă a avut, uneori, opinii divergente.Apreciază efortul redactorilor, realizarea pe tărâmul muncii, propagarea culturii. Luigi Cazzavillan a reușit să scoată un ziar pentru popor, citit pe tot cuprinsul țării, în situația existenței analfabetismului rural, luminând masele chiar mai mult decât de la catedră, apreciază jurnalistul Ion Vinea.
Preluând un articol din ziarul „Dreptatea”, scrie, în alte trei articole, diatribe contra lipsei de interes pentru Radiodifuziune, unde s-au suprimat concertele simfonice, piesele de teatru, comediile muzicale, dezvoltându-se numai programele de plăci de gramofon, iar revista „Radiofonia” a fost compromisă, nemaiservind intereselor publicului.Ultimul dintre aceste articole aduce în prim plan figura lui Adrian Maniu, „scriitor și poet cunoscut în această țară”, care, prin înscenarea neputinței de a rezolva sarcini nerealiste, este concediat de la Radiodifuziune, de către „ bicisnicul și ignarul Mavrodi, acest imund parazit, această rușinoasă lighioană cuibărită în cele mai de seamă instituții românești de cultură, pe cari le infestează cu suflul unei imbecilități agresive și cu secrețiunea descompunerilor lui fizice și morale.”
Intenția guvernului de a reduce șomajul intelectual prin reducerea numărului studențimii este condamnabilă, măsura implicând restrângerea învățământului secundar și reducerea accesului la instrucție și cultură. „Nu sporind numărul semidocților și al agramaților și împuținând pe al savanților se poate nimici șomajul intelectual”, scrie gazetarul, adăugând că este necesară o schimbare de mentalitate: cultura adevărată și larg difuzată, prin ridicarea nivelului cultural al poporului, numită „aristocratizare” de către filozoful socialist Georges Palante.
Același „politician incult”, Mavrodi, este ținta ironiei și persiflării, până la atacul jurnalistic violent, dezvăluindu-i-se ascensiunea neverosimilă până la funcția de secretar de stat la un nou „minister al propagandei”: „de când purta halebarda în culisele Teatrului Național din Iași și până ce a înșfăcat de o ureche de faianță intimul recipient al oamenilor cu situație”. Prin contrast, susține Vinea, primejdia inculturii a fost sesizată la nivel înalt, de către regele Carol al II-lea, care a reunit în frontul culturii mari autentici intelectuali: Paul Zarifopol, Rosetti, Condiescu, Arghezi, Rebreanu, Maniu, Galaction, Rădulescu-Motru, Sadoveanu. În timp ce „d.Mavrodi își sapă galeriile sale culturale pe sub pielea răbdătoare a țării, se cuibărește și prosperează…”
Opiniile lui Ion Vinea se schimbă, uneori. Dacă întoarcerea și acțiunile regelui Carol al II-lea sunt salutate în toate articolele cu entuziasm, față de omul politic Nicolae Titulescu atitudinea critică se mai domolește, cu ocazia reluării relațiilor cu marea putere de la răsărit, când diplomatul a avut un rol important. Vinea îi critică pe liberali, dar pentru țărăniști are și, puține, cuvinte de apreciere. În domeniul social și politic, uneori se înșală, sau dovedește naivitatea ziaristului încrezător în idealuri de egalitate, dreptate socială și viață în armonie, inclusiv între țări. Crede, de exemplu, că schimbarea unui partid cu celălalt ar rezolva problemele țării, enunțând stratificarea socială conform ideologiei sale: țărani, muncitori și intelectuali. Emite ideea obținerii bunei vecinătăți a țării , cu stingerea diferendelor, inclusiv teritoriale, tranșată printr-o diplomație mai maleabilă, contrazisă de evoluția evenimentelor istorice cu puțin de începerea celui de al doilea război mondial.
Numeroase personalități ale vremii apar în articolele lui Ion Vinea, jurnalistul neiertându-le greșelile sau apreciindu-le prestația: Iorga, Manoilescu, Argetoianu, Hitler, Mussolini, Roosevelt, Zelea Codreanu, Tătărăscu, regele bulgar Boris.
Acest nou volum de publicistică aduce în fața cititorului o lume dispărută, care seamănă, în multe privințe, cu lumea de astăzi, întocmirea culegerii de articole fiind o întreprindere științifică de mare acuratețe, incluzând o muncă susținută în arhive și biblioteci, răsfoind sute și mii de ziare și reviste necunoscute astăzi, selectând titluri, coroborând date și evenimente, redactând note și comentarii pertinente. Astfel, se oferă o imagine completă a unui scriitor care a lăsat urme importante, vizibile până acum, în literatura română. „ – Corneliu Vasile
