Sâmbătă, 23 martie 2013, ora 12:00, în spaţiul de evenimente al târgului de carte science-fiction şi fantasy Final Frontier (TeCaFi, Str. Doamnei nr. 9, Bucureşti) va avea loc lansarea volumului “Fahrenheit 451” de Ray Bradbury, traducere de Petre Solomon, Colecţia Science Fiction Masters, Editura Paladin. Invitaţi: Mircea Naidin, Liviu Radu, Horia Nicola Ursu. Moderatori: Evelina Bidea, Michael Haulică.
„Fahrenheit 451 face parte din aceeaşi familie cu romanele 1984 al lui George Orwell şi Povestea cameristei al lui Margaret Atwood. Toate trei atrag atenţia asupra pericolului reprezentat de un sistem totalitar. În plus, distopia creată de Bradbury evidenţiază efectul pe care îl au evoluţia tehnologică, societatea de consum şi televiziunea asupra lumii moderne. Iar arderea cărţilor este o metaforă a pierderii identităţii omului.
Pentru mulţi, (re)citirea romanului va fi o surpriză. Iar înţelesul pe care elementele din viaţa noastră de zi cu zi îl vor da unor secvenţe considerate, până în urmă cu câţiva ani, doar elemente de recuzită va fi adevărata revelaţie a acestei capodopere a literaturii secolului XX.” (editorii)
Ray Bradbury (1920-2012) a fost un scriitor american care a debutat în 1941, în Super Science Stories. În 1947, a publicat primul volum de povestiri, Dark Carnival, urmând apoi, în serie, cărţile pe care l-au făcut pe Ray Bradbury o legendă a literaturii americane (nu numai SF): Cronici marţiene, Omul ilustrat, Fahrenheit 451. A primit puţine premii – un Locus, un Prometheus şi un Retro Hugo –, dar numărul lor este întrecut de premiile şi titlurile care i-au fost acordate pentru întreaga carieră.