Joi, 28 februarie 2013, ora 18:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, va avea loc prima Gală a Fundaţiei Universitare „Carol I”, reînfiinţată după mai bine de şase decenii de inexistenţă. Evenimentul va include un recital extraordinar al renumitei pianiste Ilinca Dumitrescu, alături de care va urca pe scenă invitatul special al acesteia, fagotistul Vasile Macovei. De asemenea, vor fi prezente pe scenă Alexandra Otiman, Andreea Lupşor şi Mădălina Popîrţaru, cele trei șefe de promoție din domeniile matematicii aplicate, istoriei și respectiv comunicării/relațiilor publice cărora Fundaţia le oferă burse de merit pentru aprofundarea studiilor.
„Acesta este primul eveniment de la reînfiinţarea Fundaţiei deoarece ne-am dorit să ieşim în spaţiul public doar în momentul în care putem arăta cu adevărat că am demarat câteva proiecte valoroase şi că acestea se derulează cu succes,” a declarat conf. univ. dr. Mirelle Rădoi, Preşedintele Fundaţiei Universitare „Carol I”. „Ei bine, acest moment a sosit, iar la Gală sunt invitaţi membri ai mediului academic şi universitar, preşedinţi de companii şi personalităţi culturale de renume care sunt gata să susţină scopurile Fundaţiei.”
Fundaţia Universitară „Carol I” a fost oficial reînfiinţată la data de 4 aprilie 2012, la iniţiativa doamnei Mirelle Rădoi, căreia i s-au alăturat alţi douăzeci de oameni hotărâţi să îşi asume o datorie de onoare, şi anume aceea de a recupera măcar o parte din prestigiul şi imensa valoare simbolică a generoasei instituţii iniţiale.
Scopul actualei organizaţii este de a continua obiectivele instituite de Fundaţiunea Universitară fondată de Carol I în 1891, sprijinind cultura naţională prin programe educaţionale de promovare a valorilor autentice. Principiile după care se ghidează Fundaţia au în vederesprijinirea generaţiei viitoare de oameni de valoare; echidistanţa faţă de politic; cultivarea toleranţei şi a egalităţii în drepturi şi îndatoriri; respectarea drepturilor omului, a libertăţilor individuale şi a dreptului la proprietate; susţinerea dezvoltării durabile şi a respectului faţă de mediu.
Fundaţia a derulat până în prezent două importante proiecte: a doua ediţie a celui mai mare festival cultural în aer liber, Strada de C’Arte (www.stradadecarte.ro), realizată în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, şi un program de burse destinate sprijinirii unor tineri masteranzi cu performanţe deosebite. De asemenea, Fundaţia sprijină proiectul cultural ,,Întâlniri – repere, modele, valori” ocazionat de sărbătorirea a 100 de ani de la semnarea Decretului de Înfiinţare a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
Inaugurată oficial în 14 martie 1895 de către Regele Carol I, Fundaţiunea Universitară (www.fundatiacarol.ro) a reprezentat o mărturie a apartenenţei ţării noastre la spaţiul şi valorile culturii europene.
Preocupat de viitorul tinerilor, Carol I a decis să înfiinţeze “un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultăţile din ţară, al cărui scop va fi de a procura studenţilor un loc de întrunire înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă, unde vor putea satisface iubirea lor de studiu”. Sunt cuvinte din Scrisoarea pe care Carol a adresat-o la 3 mai 1891 sfetnicului său Lascăr Catargiu, scrisoare considerată un autentic Act de întemeiere.
Fundaţiunea avea scopul de a întări “frăţia printre tinerimea universitară” şi a hrăni “simţământul patriotic care înalţă sufletul ei”, iar vreme de 50 de ani a acordat ajutoare pentru tipărirea unor lucrări valoroase şi a tezelor de doctorat, premii de încurajare, burse pentru studenţi şi subvenţii.