Luni, 4 februarie 2013, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” din Bucureşti (BCU), a avut loc lansarea volumului de poezii “Secretul secretelor” de Flaviu George Predescu, Editura Eikon. Amfitrionul evenimentului a fost directorul BCU Mireille Rădoi, iar despre volum şi scriitor au vorbit editorul Vasile George Dâncu, scriitorul Dan Mircea Cipariu şi jurnalistul Cristian Tabără. De asemenea, a fost prezentă şi Dana Sticlaru, cea care a semnat lucrarea de pe coperta volumului lansat. Evenimentul a avut o dublă însemnătate pentru autor, data de 4 februarie fiind şi aniversarea zilei sale de naştere.
Mireille Rădoi, directorul BCU, nu a ascuns celor de faţă prietenia care o leagă de tânărul scriitor, declarându-se chiar unul dintre fericiţii apropiaţi care au ascultat parte din poeme înainte ca volumul să prindă contur.
„Conţinutul cărţii îmi era destul de cunoscut, poate mai bine decât dumneavoastră, pentru că, de-a lungul ultimelor luni, am fost unul dintre privilegiaţii cunoscători ai secretelor secretelor.
Mai mărturisesc un alt prilej de mare bucurie şi anume faptul că este o sărbătoare şi personală pentru Flaviu Predescu şi pentru asta îi urez la mulţi ani.
Secretul secretelor cred că e un titlu bine ales pentru că, deşi ne găsim aici oameni obişnuiţi sau mai puţin obişnuiţi cu lumea secretelor, ieşind din universul profesional, Flaviu Predescu îşi oferă sensibilitatea. Publicul aşteaptă din ce în ce mai mult de la el şi el reuşeşte să ofere.”, a declarat Mireille Rădoi care, apoi, a citit un poem din abia lansatul volum.
Printre invitaţii de onoare s-a aflat şi Dana Sticlaru, autoarea lucrării inserată pe coperta cărţii Secretul secretelor: „Vreau să îi mulţumesc lui Flaviu pentru onoarea pe care mi-a făcut-o, colaborând a doua oară cu mine la proiectele sale de suflet. Când mi-a propus această colaborare am simţit-o ca pe o provocare şi am încercat să creez un simbol pentru conţinutul acestei cărţi. Cartea ne vorbeşte despre misterul care ne înconjoară, permanenta dragoste care ne înconjoară. Sub coaja unui ou se află misterul Universului. Aparent simplu, acest ou înseamnă naştere în creaţie, mister, este cel care dă startul vieţii, este începutul evoluţiei.
Dacă ne-am uita pe gaura cheii, acel portal care ne dă puterea de a călătorii în lumi interioare din lumi exterioare şi invers, am putea explora şi descoperi noi orizonturi acoperite în lumină şi acea lumină, în contact cu realitatea, se transformă în culoare. Dacă vă uitaţi, acest ou are o poziţie nefirească, nu se sprijină pe nimic. Trebuie să îl preţuim, este atât de fragil încât depinde de fiecare dintre noi să găsim un echilibru pentru a-l putea păstra, altfel poate oricând să devină doar amintire.”, a spus Dana Sticlaru.
Venit de la Cluj special pentru această sărbătoare, directorul editurii Eikon, Vasile George Dâncu, a ţinut să vorbească puţin despre cartea-obiect lansată şi despre importantul rol al editorului: „Despre carte cu siguranţă vor vorbi frumos Dan Mircea Cipariu şi Cristian Tabără. Un editor, de multe ori, încearcă să îşi întreacă măsura vrând să vorbescă despre cartea pe care o editează. Editorul trebuie să tacă şi să facă, dar sunt anumite momente, ca acesta, în care trebuie să vorbească. Este un moment când un prieten împlineşte o vârstă, aşa că am venit de la Cluj să îi urez la mulţi ani. Din punctul meu de vedere, soarta unui editor înseamnă că va edita de acum încolo cartea ca obiect, din moment ce lumea internetului ne fascinează. Unii spun că ne termină. Nu e adevărat. Lucrurile se vor completa şi se vor aşeza în matca lor şi vor evolua aşa cum este firesc. Ce va rămâne unui editor clasic să facă? Îi va rămâne editarea de cărţi obiect şi atunci se va putea afirma. Pe baza originalităţii cărţii, trebuie să dai o identitate grafică şi aici îi mulţumim Danei Sticlaru. Cred că mulţi dintre cei care vor citi cartea lui Flaviu o vor alege din bibliotecă, pentru că este o carte frumoasă, pe măsura textelor poetice ale lui Flaviu.”
Despre poezia lui Flaviu George Predescu a vorbit scriitorul şi jurnalistul Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti.
„Aici este un univers întreg şi, cum bine remarca prefaţatorul acestei frumoase cărţi, Ion Cristofor, avem de a face cu o epuizare a ideologiilor, inclusiv a celor literare. Şcoala românească de după 1989 a născut un mic monstru în ceea ce priveşte literatura română. Li se cer elevilor la examenul de bacalaureat competenţe lingvistice. Ceea ce ştiam noi că înseamnă literatură, adică triumful gândirii şi al ficţiunii, s-a dus naibii. Cei care au făcut şi fac programa literară au început să se gândească la faptul că literatura este doar text. Pentru foarte mulţi, literatura a devenit un fel de inginerie textuală. Ori, eu găsesc un titlu polemic în secretul secretelor, acest recurs la ceea ce este secretul secretelor, adică viaţa trăită şi viaţa visată, secretul omului care face literatură. Dacă citim poezia care deschide acest op, vedem că secretul secretelor este chiar viaţa. Dar depinde şi despre ce fel de viaţă vorbim. Despre ce fel de viaţă secretă ar fi vorba aici. Este vorba despre viaţa secretă din poezia din totdeauna. Tot ceea ce înseamnă umanitate este pus la bătaie. Şi viaţa trăită, şi viaţa visată sunt un pretext pentru a literaturiza. Din acest punct de vedere, secretul secretelor are ceva polemic, pentru că îşi propune să fie în răspăr cu toate aceste competenţe lingvistice, cu tot ceea ce secătuieşte frumuseţea poeziei. Şi îl felicit pe Flaviu pentru acest lucru. În această carte găsim toate elementele importante ale poeziei din tottdeauna: marile întrebări, spaţii lirice şi interioare, cercetarea de sine. Am citit cele mai recente cărţi ale lui Flaviu Predescu, l-am invitat în ultimul an la diferite evenimente literare, şi cred că această carte, care vizează bibliofilia, are certe virtuţi şi dexteriităţi literare.”, a spus Dan Mircea Cipariu.
Jurnalistul Cristian Tabără a fost prezent la lansare, spune el, în calitate de cititor de plăcere: „Citind acest volum pot spune că s-a întâmplat ceva miraculos: am rămas fără o durea de măsea, dar cu o durere în suflet. M-am simţit provocat în nişte resorturi interioare. M-am regăsit cu naivităţi şi vulnerabilităţi. Misoginismul meu a fost atât de frumos exemplificat încât mi-am dat seama că trebuie să mă ruşinez de el, iar credinţa mea a fost exprimată mult mai frumos în aceste cuvinte. Şi m-am simţit vulnerabil. Apoi mi-am dat seama că este vulnerabilitatea de care aveam nevoie. L-am crezut pe Flaviu şi mi-am dat seama că am nevoie să cred că până şi pietrele au nevoie să fie cumva.
Am declarat în multe rânduri că nu cred în iubire. Şi nu cred. Nu putem să iubim ca Dumnezeu. Să ne iubim aproapele, aşa cum ne spune Dumnezeu. Pe El e uşor să îl iubeşti, pentru că nu îl vezi. Cu oamenii e mai greu. Trebuie să îi priveşti în ochi. Şi de multe ori cred asta despre femei.
Mă enervează că este adevărat ce scrie Flaviu Predescu. Şi ce mă enervează cel mai rău este că el a reuşit să adauge un psalm celor din Biblie, un psalm personal.
Citiţi! Câte o poezie pe seară – terapie curată.”
Înainte de a citi câteva poeme din proaspătul său volum, Flaviu Predescu a dezvăluit câte ceva despre relaţia poet-cititor: „Îmi e greu să vorbesc astăzi. Am lansat atâtea cărţi şi cu toate astea nu am citit poezii în public. Dan Mircea Cipariu şi Mireille Rădoi m-au chemat la Festivalul Strada de C’Arte şi am descoperit că îmi place să citesc în public. Pentru că este şi ziua mea astăzi, am dedicat acest volum părinţilor mei.
Eu nu mi-am propus niciodată să scriu poezie. Am debutat la 10 ani după ce m-am apucat să scriu. Domnul George Maior m-a încurajat şi mi-a zis să adun nişte poezii şi să i le arăt. Şi aşa am ajuns să public răsfoindu-mi adolescenţa. El mi-a spus că o să mai public şi eu nu l-am crezut. A fost momentul determinant. La un moment dat am vrut să renunţ. E de ajuns o critică şi te poate destabiliza. Dar am trecut şi am mers mai departe. Şi apoi m-au încurajat cei din jurul meu şi am continuat să scriu.”, a spus autorul aniversat.
Dorina CIOPLEA
[…] http://www.agentiadecarte.ro/2013/02/flaviu-predescu-si-a-dezvaluit-%E2%80%9Esecretul-secretelor%E2%… Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this. This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink. ← Horaţiu Mălăele – “one man show” cu casa închisă la Bruxelles […]