Miercuri, 20 februarie 2013, ora 19.00, la Café Verona (str. Arthur Verona 13-15) Bucureşti, va avea loc dezbaterea „Dragostea oarbă de carte românească” susţinută de Eugen Istodor şi invitaţii săi. Evenimentul va fi prilejuit de lansarea volumului „101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă” de Eugen Istodor, Editura Polirom, disponibil şi în format electronic. Alături de autor vor fi prezenţi: Doru Buşcu, Iulian Comănescu, Daniel Cristea-Enache, Solomon Marcus, Matei Martin, Lucian Mîndruţă, Miruna Munteanu şi Cristina Stihi.
„101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă ” este istoria literaturii române à la Istodor. „Lista Istodor” conţine 101 titluri, comentate scurt şi cuprinzător, „amestecînd arome, cărţi şi tării”, şi recomandate prin câte o „declaraţie de dragoste” luată de la oameni dintre cei mai diferiţi, de la taximetrişti la filosofi.
O cronică a unei adevărate aventuri personale, din care s-au născut „declaraţii de amor, semne de plăcere şi carte”, aşa cum mărturiseşte Eugen Istodor în introducerea volumului.
Cinci-şase ani de citit sistematic, însemnând peste două sute cincizeci de autori citiţi şi peste o mie de volume, cele mai multe parcurse cap-coadă, altele doar răsfoite. Un instrument util: cărţi alese, aşezate în ordinea cronologică a apariţiei lor şi prezentate succint. O carte ce nu se poate încheia nicicând, ea cuprinzând şi un top, alcătuit de câte un specialist, al celor mai bune lucrări din domenii umaniste (istorie, sociologie, ştiinţe politice, filosofie-logică, filosofie, religie-teologie). (editorii)
Eugen Istodor (n. 1965), absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, semnează rubrici permanente în săptămânalele Caţavencii şi Dilema Veche. A predat cursuri de interviu, reportaj şi blogging la Centrul pentru Jurnalism Independent (1997-2002), a colaborat la Cotidianul (2004-2009) şi a realizat emisiuni la Realitatea TV şi TVR. A mai publicat volumele: Interviuri contra naturii (interviuri cu oameni politici, Nemira, 1997), Oameni cu care aş muri de gît (interviuri cu oameni simpli, Nemira, 2000), Vieţaşii de pe Rahova (Polirom, 2005; ediţia a II-a, Polirom, 2008), Cartea vieţii mele (Polirom, 2007), Dicţionarul ideilor fixe (Polirom, 2009), Lipscani, ghid turistic şi de chefuri (ART, 2011). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2008). istodor.ro