La Teatrul Masca se joacă “Militarul fanfaron” (Miles Gloriosus), adaptare a unei piese semnificative pentru opera lui Plaut.(1) Comic de situație dar și de limbaj. Umor cerebral dar și burlesc. Jocuri de cuvinte, înlocuiri de semnificații, parodie, ironie, aventură. „Prin răsturnarea normei aristotelice a dramei, Plaut instituie dramatizarea ludică a cunoscutului, prin salturi neverosimile pitoresti și dinamice, realizate de personaje arhetipale, caricaturizate, specifice unui teatru festiv și, implicit, comediei realist-burlești din oricare vreme.“(2)
Actorii și-au făcut apariția brusc, neașteptat, prin foaier, strecurându-se vocal în sala de spectacol, invitând, astfel, publicul însuși să deschidă porțile spre ʽtărâmul oglinzilorʼ. Ieșind din tiparul clasic, actorii au fost cei care și-au așteptat spectatorii pe fond de zumzet al scenei – indicație că piesa se joacă de multă vreme într-un continuum cu care noi, spectatorii din acest prezent, ne-am intersectat pentru un răstimp.
Dialog al umbrelor vii. Pentru o clipă, tăcerea se așterne: „soarele ne trage la somn…“, se aude, deși deocamdată întunericul rămâne adânc. În somnul simțurilor obișnuite se trezesc cele neobișnuite. Actorii se ascund în spatele umbrelelor negre pe care le rotesc ca pe niște roți ale vieții, aducându-ne aminte să băgăm de seamă. Roțile propriilor vieți: ale lor, ale noastre. Costumele negre de înotători sugerează trecerea inițiatică prin apele întunecate ale timpurilor, spre înțelegerea rostului de a fi. Lumina devenirii este orbitoare, personajele au nevoie de ochelarii subacvatici pentru a-si proteja ochii fizici.
Efes, peisaj marin. Negrul alternează cu albul într-o sugerare de yin și yang. Există o semantică a spațiului, caracteristică pieselor plautine. Sunetul este important, la fel și gesturile. Expresivitatea este a doua natură pentru actorii Teatrului Masca. IUBIREA plutește într-o antigravitație selenară…
Militarul fanfaron, ridiculizatul Pyrgopolinices, este desăvârșit interpretat de actorul Valentin Mihalache. Fost mercenar, deloc deștept, cu comportament copilăresc dar aflat permanent în căutare de noi aventuri erotice, Pyrgopolinices își atribuie nu numai merite de vitejie ci și de frumusețe; acea vitejie și acea frumusețe care, crede el, trezesc dorințele tuturor femeilor. „Pyrgopolinices este structurat ca arhetipul căpitanilor burlești din teatrul comic medieval, dar și al lui Don Quijote și Cyrano de Bergerac al lui Rostand.“(3)
Departe de a fi statice, rolurile se creează, complice, unele pe altele. Personajele sunt variate, de la cooperantul Periplectomenus (Cosmin Crețu), la inteligentul Palaestrio (Aurel Sandu), la naivul Sceledrus (Sebastian Ghiță). Femeia, în piesă, este IUBIRE, mlădiere, explozie de energie. De altfel, IUBIREA despre care regizorul Mihai Mălaimare vorbește și în acest spectacol este „cel mai fascinant accelerator de particole“. Atunci și acum, femeia provoacă „slăbiciune întăritoare… frumoasa are acest efect asupra bărbatului“, recunoaște chiar militarul fanfaron.
Palaestrio, jucat magistral de talentatul Aurel Sandu, are dublu rol: se adresează direct spectatorilor anunțând etapele acțiunii, ca un autentic narator desprins din umbra vreunui amfiteatru al Greciei antice, conducându-i prin labirintul intrigii pe care el însuși o construiește. Palaestrio este, deci, și arhitectul poveștii. În confirmare, bufnița neagră imprimată, simbolic, pe plastronul costumului său alb amintește de vechea credință a magicei lumini interioare care-i conferă abilitatea de a domina, prin clarviziune, întunericul.
“Militarul fanfaron”, un spectacol-experiență, multivalent. Muzică, acrobație, coregrafie și scenografie de music-hall. Interpretare pe măsură. Viziune regizorală nouă, aer proaspăt. Mihai Mălaimare este un regizor care știe cum să trezească expresivitatea conștientă a actorului, pentru a-l deschide pulsațiilor venite dinspre spectator.
Spectatorul din rândul patru,
Cristina Poterășoiu
(1) Plaut (Titus Maccius Plautus) este considerat părintele comediei latine, prin cele douăzeci de piese de teatru care au supraviețuit timpului:
Comedia măgarilor; Ulcica; Prizonierii; Gărgăriţa; Casina; Cutiuţa cu jucării; Epidicus; Bacchidele; Casa cu stafii; Gemenii; Militarul fanfaron; Amphitryon; Pseudolus; Negustorul; Micul cartaginez; Persanul; Odgonul; Trei bănuţi; Bădăranul; Săculeţul de călătorie
(sursa: Eugen Cizek, “Istoria literaturii latine”)
(2) Traian Diaconescu
(3) Eugen Cizek, “Istoria literaturii latine”
Credit foto 1 și foto 2 – Teatrul Masca
[…] “Militarul fanfaron”, un spectacol-experiență, multivalent. Muzică, acrobație, coregrafie și scenografie de music-hall. Interpretare pe măsură. Viziune regizorală nouă, aer proaspăt. Mihai Mălaimare este un regizor care știe cum să trezească expresivitatea conștientă a actorului, pentru a-l deschide pulsațiilor venite dinspre spectator. (spectatorul din rândul patru, Cristina Poterășoiu întreaga cronică AICI) […]