Precizez din start că sunt apolitică. Deseori, cred că principiul maximei incompetenţe nu iartă nici organizaţiile ce se vor exponente ale elitei. Cele politice par că au în fişa postului „tribul” şi mediocritatea. Totuşi, atunci când unele lucruri sunt folosite în altfel de interese decât cele uzuale, banale, comune, este necesar ca lucrurile să fie repetate, rostite, readuse pe un făgaş al lucidităţii. Iar când unui condamnat la execuţie publică i se joacă step pe ciozvârta de semi-leş, e mizerabil gestul terminator al celui care are un pic mai multă putere (actuală). Demnitatea rigidă a leşului pare să fie mai frumoasă şi mai atrăgătoare, măcar metaforic vorbind.
Dacă în literatură (de fapt, peste tot) se practică încununarea cu lauri a unui personaj, pentru ca în anul următor să-i fie vânate eşecurile, se dă vina pe acest personaj (expus judecăţii oricui), i se accentuează slăbiciunile, i se fabrică şi preconizează verdicte, i se găsesc vicii…nu se pune accentul nicidecum pe gustul, trivialităţile şi plictisul “popular”. Vina îi aparţine în totalitate celui condamnat. Iar unde-s mulţi cei care condamnă, nici vreun proces (măcar de conştiinţă) nu are loc. O execuţie elegantă, fără urme. Urma scapă turma, nu?
E firesc, e normal şi e bine că unii se iau după alţii, că funcţionează la nesfârşit vocea grămezii, că nu apar individualităţile, iar atunci când apar sunt vânate. Dacă nu se reuşeşte vânarea, se practică de-a v-aţi ascunselea: monolog, întrebări, răspunsuri de unul singur. Iar spaţiul virtual e deschis pentru astfel de conversaţii.
Este de apreciat un efort îndreptat împotriva unei nedreptăţi atunci când „bestia” respectivă este puternică. Atunci când ştii că altora (şi ţie) le-ar tremura genunchii datorită repercusiunilor care ar putea avea loc. Ori, ce repercusiuni să aibă loc din partea unor „ştampile” construite mediatic? Fie eşti un simandicos care nu a trăit vreodată vremuri grele, fie ai vocaţie de behăitor. Iar când vocea ta e nici mai puternică, nici mai altfel, Popeye sau Rahan devin personajele favorite ale românului.
Morala? Mâncăm spanac, ne legănăm pe liane, dar tot am vrea o Jane cu de toate, care să ne ochească doar pe noi.
Andra ROTARU
