Luni, 28 ianuarie 2013, ora 19:00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, publicul se va putea întâlni cu scriitoarea şi traducătoarea Nora Iuga şi cel mai recent volum – “Piaţa cerului. Jurnal de bucătărie” -reeditat după 26 de ani, colecţia “Plantaţii”, Casa de Editură Max Blecher, în cadrul evenimentului “Porc cu piper”.
„Bucătăria este cadrul legal destinat exercitării libere a instinctului nostru de agresiune împotriva celorlalte forme organice existente în mediul înconjurător. Pe masa de bucătărie se spintecă, se toacă, se răzuieşte, se striveşte, se pisează, se jumuleşte, se jupoaie” (Nora Iuga)
“Publicată pentru prima oară în 1986, Piața cerului. Jurnal de bucătărie este una dintre cărțile cele mai curajoase și, paradoxal, cel mai puțin cunoscute ale Norei Iuga. Cartea nu s-a bucurat la vremea apariției de atenția pe care o merita: am putea spune că formula abordată de autoare în acest volum a părut prea exotică și nu a atras atenția decât în măsura în care vehicula o anumită solicitudine față de gesturile obișnuite, față de mișcările cele mai mărunte și mai lipsite de fast ale unei persoane care, într-un regim totalitar tot mai sumbru, nu își face nici un fel de iluzie în legătură cu „rezistența prin cultură”. De altfel, titlul inițial al volumului, Jurnal de bucătărie, a părut suficient de provocator pentru a fi eliminat de cenzură. Astfel, cartea s-a intitulat Piața cerului, reproșul implicit al cenzorilor fiind lejeritatea titlului ales de autoare, nu îndeajuns de serios pentru o carte de literatură contemporană (sau poate că aceștia văzuseră provocarea tocmai aici, în bucătărie ca spațiu privilegiat de Nora Iuga pentru această carte-experiment ce amesteca poezia, proza și jurnalul într-un discurs rafinat și lipsit de complexe).
Piața cerului apare la mijlocul unui deceniu în care literatura postmodernă câștigase deja teren, după luptele de impunere de la începutul anilor ‘80, mai cu seamă prin afirmarea autorilor 80-iști, la a căror literatură Nora Iuga se arată în permanență conectată, ridicând însă mizele prin problemele sociale pe care le pune inteligent și subtil – regăsim în această carte atmosfera apăsătoare și cenușie a vremii, dileme identitare, problemele puse – cel mai adesea prin intermediul visului și al reveriei – de o conștiință vie și pătrunzătoare ce își ascunde dezolarea și dezgustul în spatele unei aparențe convenționale, anodine. Subversivă tocmai prin simplitatea acestei poze – o doamnă trecută de prima tinerețe scrie în bucătăria ei de bloc comunist despre tot ceea ce o înconjoară și despre imaginarul intim, despre viața sa de idealuri și reprezentări, fiind întotdeauna prezentă din off o voce lucidă, care compătimește alături de cititor fără nici un fel de gest larg, fără nici o retorică explicită, într-o continuă frământare, într-o continuă căutare (căci, nu-i așa,„Pământul s-a uscat din experiență”, scrie autoarea într-un loc). Fără să se sinchisească de convențiile uzuale, Nora Iuga amestecă în Piața cerului. Jurnal de bucătărie poezia cu fragmentul în proză și observațiile jurnaliere de mare acuitate, importanța restituirii acestei cărți, la aproape trei decenii de la prima ei apariție, constând și în faptul că toate intervențiile cenzurii (prezente de la un capăt la celălalt al cărții) sunt, în noua ediție, semnalate una câte una, prin compararea textului inițial (cenzurat, și acum rescos la lumină) cu cel apărut în volumul din 1986. Cititorul poate avea astfel imaginea (uneori sinistră, alteori de un incredibil umor involuntar) a situației politice dintr-un timp în care cenzura veghea asupra lumii scriitoricești, denaturând și răstălmăcind în moduri grotești gesturile cele mai firești și mai personale de raportare a unui scriitor la realitățile vremii.
Fără îndoială, Jurnalul de bucătărie al Norei Iuga ni se relevă astăzi ca una dintre cărțile supraviețuitoare ale epocii în care a fost scris.” (Claudiu Komartin)
Nora Iuga (n. 4 ianuarie 1931, Bucureşti) este licenţiată a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Bucureşti (1953). A debutat o dată cu al doilea val şaizecist, publicând în 1968 volumul de versuri Vina nu e a mea. Au urmat douăzeci de volume de poezie, proză și jurnal: Captivitatea cercului (1970); Scrisori neexpediate (1978); Opinii despre durere (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Inima ca un pumn de boxeur (1982); Piaţa cerului (1986); Cîntece(1989); Săpunul lui Leopold Bloom (roman, 1993; 2007; Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Dactilografa de noapte (1996; 2010; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); Spitalul manechinelor (1998; 2010); Capricii periculoase (1998); Inima ca un pumn de boxeur (antologie, 2000); Sexagenara şi tânărul (roman, 2000; 2004; 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul revistei Cuvântul); Fasanenstraße 23 — O vară la Berlin (jurnal, 2001);Autobuzul cu cocoşaţi (2001; 2010); Lebăda cu două intrări (roman, 2003); Fetiţa cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvântul); Hai să furăm pepeni(roman, 2009); Berlinul meu e un monolog (jurnal, 2010); Blogstory (jurnal, 2011); Petrecere la Montrouge (2012).
Cărțile sale au fost traduse și publicate în Germania, Franța, Italia, Elveția, Spania, Bulgaria și Slovenia.
În 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă celor care contribuie la răspândirea culturii germane în lume. A beneficiat de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD).
A tradus numeroase cărți, semnate de August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Friedrich Nietzsche, Knut Hamsun, Elfriede Jelinek, Herta Müller, Ernst Jünger, Oskar Pastior, Günter Grass, Aglaja Veteranyi, Rolf Bossert ş.a.
