Joi, 20 decembrie 2012, ora 17:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bucureşti), va avea loc evocarea poetului Ioan Flora, la 62 de ani de la naştere. Invitaţi: Viorica Probian, dr. Constantin Ghirdă, Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu. Vor recita din poezia lui Ioan Flora elevii Liceului George Enescu din Bucureşti.
Ioan Flora s-a născut la 20 decembrie 1950 în Satul Nou, judeţul Pancevo, în Banatul Sârbesc, acum Serbia – a încetat din viaţă la 3 februarie 2005 în Bucureşti. A absolvit liceul la Vârşeţ apoi Facultatea de Litere din Bucureşti în anul 1973. A fost membru şi secretar al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor din Serbia. A predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea şi la revista Lumina, iar apoi între 1991-1993 a devenit redactor-şef la Ediţia Libertatea la Pancevo/Novi Sad. În 1993 se stabileşte cu familia la Bucureşti.
A publicat volumele de poezie: Valsuri, 1970; Iedera, 1975; Fişe poetice, 1977 (premiul Festivalului de Poezie de la Struga, Macedonia); Terapia muncii, 1981; Starea de fapt, 1984,1986; O bufniţă tânără pe patul morţii,1988, 1998 (Premiul Belgrad, Serbie); Memoria asasină, antologie, 1989 (Premiul scriitorilor din Voievodina); Tălpile violete, 1990, 1998; Poeme, antologie, 1993; Discurs asupra struţocămilei), 1995, 1998 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi din Republica Moldova); Cincizeci de romane şi alte utopii/ Fifty Novels and Other Utopias (Cinquante romans et autres utopies), antologie, 1996; Iepurele suedez, 1997, 1998 (Prix de l’Union des Ecrivains şi premiul ASPRO); Medeea şi maşinile ei de război, 2000.