Cea mai nouă apariţie discografică a Editurii Casa Radio reuneşte două vârfuri ale creaţiei muzicale din toate timpurile – Claude Debussy şi Maurice Ravel – şi o formaţie camerală ce reprezintă un nume de referinţă în arta interpretativă contemporană: Cvartetul de coarde Voces. Cei doi mari muzicieni celebraţi în 2012, Debussy – 150 de ani de la naştere şi Ravel – 75 de ani de la dispariţie, autentici inovatori ai limbajului muzical, găsesc în cei patru artişti ieşeni care au creat binecunoscuta formaţie camerală a Radiodifuziunii Române, Voces (Bujor Prelipcean – vioara I, Anton Diaconu – vioara II, Constantin Stanciu – violă, Dan Prelipcean – violoncel), interpreţii creativi şi nuanţaţi care îi readuc în atenţia publicului. CD-ul Voces: Debussy, Ravel va fi prezentat în premieră publicului meloman în pauza recitalului pe care formaţia îl susţine marţi, 11 decembrie 2012, ora 19:00, la Sala de concerte Radio din Bucureşti.
Albumul produs în acest context aniversar de Editura Casa Radio conţine Cvartetul de coarde op.10 în sol minor de Claude Debussy şi Cvartetul de coarde în fa major de Maurice Ravel, înregistrate de cvartetul Voces în 2002 şi descrise astfel de muzicologul Grigore Constantinescu în broşura însoţitoare: „Două capodopere desprinse din hronicul de secole al muzicii de cameră, ideal al perfecţiunii, simbolizat prin cvartetul de coarde, ne sunt oferite, în dimensiunile unice ale măiestriei, de către aceşti mari artişti care scriu istorie prin tălmăcirile lor. Am putea spune că, până la ei şi de la ei mai departe, impresionismul din primul sfert de secol XX trăieşte, viu şi convingător, conferind dimensiunea posterităţii componisticii lui Debussy şi Ravel.“
Detalii pe http://www.edituracasaradio.ro/prod.shtml?grp=4&cat=21&prod=815