Miercuri, 12 decembrie 2012, ora 19:30, în Club Panic! din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului “Ani cu alcool şi sex” de Cristina Nemerovschi, Editura Herg Benet. Invitaţi: Felix Nicolau, Mugur Grosu, Lorena Lupu.
“Ani cu alcool și sex” continuă nihilismul, mizantropia, ironia, revolta împotriva societății manelizate, reflecțiile originale, scenele necenzurate și detaliate de sex și umorul spumos din “Sânge satanic”. Romanul reia carismaticul și controversatul personaj M., cu pasaje temporale din diferite perioade ale vieții sale, viața celei “mai mișto ființe care a existat vreodată pe lume”. Scena întâmplărilor este când Bucureștiul, cu barurile și cluburile în mare parte dispărute între timp, când Vama Veche, dar nu numai. În jurul lui M. gravitează atât personaje noi, la fel de memorabile, cât și aceiași R., B., A. sau D. Nostalgie, răfuiala cu timpul, dorința de a păstra intacte sentimente și ființe încheagă firul epic al întregii cărți. Dur și extrem, dar și mai întunecat-romantic decât “Sânge satanic”, “Ani cu alcool și sex” este atât un prequel, cât și un sequel, lăsând cititorul avid în așteptarea cărții care va încheia trilogia unui nihilism actual, dezinhibat, inimitabil și adesea autoironic.
Supranumită de critici “rebela literaturii române de azi”, Cristina Nemerovschi s-a născut la București. A urmat Facultatea de Filosofie și un master de filosofia matematicii, finalizat cu o dizertație centrată pe analiza lucrărilor lui L. Wittgenstein. De asemenea, este licențiată în Comunicare și Relații Publice.
Romanul său de debut, Sânge satanic, a apărut în 2010 la editura Herg Benet, fiind reeditat câteva luni mai târziu. Cartea a reprezentat atât un succes de critică dar mai ales de public, devenind, în numai un an, un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără și inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Sânge satanic a primit referințe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess. Romanul a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture. Câteva traduceri sunt în pregătire.
Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, Pervertirea, a apărut în 2012 la editura Herg Benet. Cartea a fost supusă controverselor încă din primele luni, câteva lecturi fiind întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente și indecente”. A doua ediție a cărții a fost anunțată pentru sfârșitul anului 2012.
Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât și internaționale.