De curând, la Editura Tritonic a apărut volumul “Filosofia românească în spațiul public. Modernitate și europenizare” de Constantin Schifirneţ.
“Modernitatea a produs o modificare de esenţă în raporturile creaţiei intelectuale cu comunitatea naţională. Din acest unghi, filosofia a cunoscut o naţionalizare, aşa cum ştiinţa a devenit, în timp, naţională. Ideea este de reţinut fiindcă filosofia a evoluat în strânsă asociere cu ştiinţa în epoca modernă, ambele având ca fundament raţionalitatea şi raţionalismul. După cum scrie Rudolf Stichweh1, ştiinţa modernă a fost ştiinţă universală în secolele XVI-XVIII, deoarece, până în secolul al XVIIIlea, ştiinţa a fost transmisă, într-un mediu internaţional de comunicare, în limba latină. Din secolul al optsprezecelea a avut loc o naţionalizarea ştiinţei. În secolul al XIX-lea, publicaţiile ştiinţifice au fost asumate, în Europa, de către comunităţi ştiinţifice naţionale. Cu toate acestea, evoluţia comunităţii ştiinţifice naţionale a fost însoţită de o diferenţiere internă progresivă a ştiinţei.
Perioada modernă a susţinut o infrastructură naţională de organizare a activităţii ştiinţifice desfăşurate de către comunităţi naţionale ştiinţifice şi instituţiile ştiinţifice, integrate în universităţi. Comunitatea ştiinţifică naţională a fost un stimulent puternic pentru răspândirea globală a ştiinţei şi a instituţiilor sale de bază. Această scurtă referire la naţionalizarea ştiinţei vine ca argument în susţinerea tezei despre naţionalizarea filosofiei, iar despre problematica unei filosofii româneşti s-a discutat în ambianţa propice a clarificărilor cu privire la caracterul naţional al celorlalte componente ale culturii. Evaluarea componenţei naţionale a gândirii autohtone se face constant prin raportare la filosofia occidentală, filosofie afirmată, în epoca modernă, într-un cadru naţional. Filosofia românească a urmat acelaşi trend, adică în primele faze ale modernizării a adoptat mai mult principiul preluării de idei din filosofiei universală.
Au existat cel puţin două curente de gândire filosofică autohtonă: unul, preocupat de argumentarea universalităţii filosofiei în temeiul rostului ei principal în a descifra adevărul, pornind de la cunoaşterea ştiinţifică a realităţii, iar al doilea curent era interest de descifrarea,,materialului românesc“. Prima direcţie admitea numai filosofia capabilă să revele adevărul universal dincolo de orice contingenţe naţionale, lăsând în umbră realitatea naţională, pe când cealaltă orientare judeca filosofia în concretul naţional şi etnic. O particularitate a culturii româneşti, şi deci şi a filosofiei autohtone, este discontinuitatea în evoluţia ideilor şi a iniţiativelor culturale. Obsedată de ideea continuităţii, cultura românească nu a reuşit, decât foarte rar, să înfăptuiască o activitate creatoare neîntreruptă. Nici în ce priveşte libertatea de cugetare nu s-a putut asigura continuitate, deoarece perioadele de interdicţie au alternat cu perioadele de exprimare nestingherită a ideilor. Cultura şi cugetarea românească au chestionat limitele capacităţii proprii de creativitate şi proiectele ratate din societatea românească.
În continuare, discut modernitatea tendenţială2 ca argument pentru explicaţii ce pot fi formulate asupra tezei despre particularităţile mişcării filosofice originale într-o societate care a cunoscut şi cunoaşte o modernitate proprie. Spre deosebire de modernitatea realizată în Occident de economia capitalistă şi acţiunea actorilor sociali, în spirit democratic, în spaţiul public, în România modernitatea s-a produs în arii foarte restrânse şi de ea au beneficiat grupuri sociale cu pondere scăzută în societate. Dacă vorbim în termenii unor curente din filosofia românească, lumea românească nu este marcată puternic de valorile, normele, principiile şi criteriile vieţii moderne, încât de aici se poate conchide că lipseşte omul modern, obiectul fundamental al filosofiei. Acţiunile şi ideile despre modernizare, derulate în societatea românească, rămân parţiale şi nefinalizate, iar modernitatea este mai mult o aspiraţie, un ţel de atins dar niciodată pe deplin realizat. Modernitatea tendenţială este o modernitate provocată, rezultat al unei modernizări în ariergardă şi nu al uneia în avangardă. Teza despre modernitatea tendenţială relevă o separare între idee sau proiecte şi acţiuni sau politici. În acest caz ideile au circulaţie în spaţiul public dar fără ca şi acţiunile aferente lor să fie finalizate.” (Constantin Schifirneţ)
Constantin Schifirneţ este profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Cercetător la Centrul de cercetări pentru problemele tineretului (1968-1990, 1994-2004). Director în Ministerul Culturii (1990-1994). Cofondator al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Universitatea Creştină ,,Dimitrie Cantemir”, al cărei decan a fost în perioada 1999-2002. Director al Şcolii Doctorale ,,Ştiinţele comunicării” din cadrul S.N.S.P.A. (2008-2012). Director al grantului CNCS, Construcţia mediatică a europenizării ca problemă publică în contextul integrării europene a societăţii româneşti (2009-2011).
Este autor al lucrărilor: Europenizarea societăţii româneşti şi mass-media (coord.) (2011), Sociologie românească modernă (2009), Formele fără fond, un brand românesc (2007), C. Rădulescu-Motru. Viaţa şi faptele sale, vol. I-III (2003-2005), Geneza modernă a ideii naţionale (2001), Sociologie (2004), Educaţia adulţilor în schimbare (1997), Civilizaţie modernă şi naţiune. Mihail Kogălniceanu,Titu Maiorescu, Mihai Eminescu (1996), Tineretul între permanenţă şi înnoire (1987); Generaţie şi cultură (1985), Adolescenţii şi cultura (1974), Studentul şi societatea (1973).
A coordonat colecţia „Ethnos” a Editurii Albatros. A reeditat peste 30 de titluri de lucrări româneşti – majoritatea pentru prima oară de la apariţie, semnate de M. Eminescu, T. Maiorescu, N. Crainic, O. Goga, M. Ralea, G. Călinescu, A.D. Xenopol, Aurel C. Popovici, C. Rădulescu-Motru, G. Sofronie, R. Seişanu, D. Stăniloae, Al. Claudian, S. Mehedinţi, T. Brăileanu, M. Manoilescu, Marin Ştefănescu, însoţite de ample studii introductive, comentarii şi note. A reeditat Operele lui Spiru Haret (vol. I-XII), 2009-2010, studiu introductiv, îngrijire de ediţie; note pentru fiecare volum.
În ultimii ani a publicat studii despre modernitatea tendenţială (e.g. “Tendential Modernity”, Social Science Information vol. 51, No.1, March 2012: 22-51), mass media şi europenizare.
Domenii de studiu: sociologia comunicării, sociologia şi antropologia culturii, sociologia vârstelor şi generaţiilor, modernitate, europenizare, gândirea filosofică şi sociologică românească.
In atentia;D-lui Constantin SCHIFIRNET
Domnule SCHIFIRNET,daca nu ati uitat ca ati fost tinar si entuziast,contactati-ma.
Cu stima
DRAGU iOAN
FMUAB