Luni, 17 decembrie 2012, la galeriile de artă „Ştefan Luchian” din Botoşani, va avea loc lansarea volumelor poetului botoşănean Vasile Iftime, „O frontieră cât toate iernile noastre” şi „Fluturi în cutia poştală”, publicate anul acesta la editura ieşeană Zona Publishers. Moderatori: Gellu Dorian, Dumitru Ţiganiuc şi redactorul-şef al revistei Zon@ Literară, Paul Gorban. Eveniment realizat de revistele Hyperion şi Zon@ Literară din Iaşi.
„O frontieră cât toate iernile noastre”
„Discursul poetic al lui Vasile Iftime s-a limpezit atât de mult, încât firul lirico-epic al fiecărei poezii din această nouă carte se deşiră într-o continuă exultare, de la starea de beatitudine, născută din pure sentimente de dragoste, la privirea atentă a fondului acestor sentimente trăite cu sinceritate şi exprimate cu nonşalanţă. Totul este trăire şi candoare, şoaptă şi strigăt, fericire şi disperare, tăcere şi zgomot, toate puse în tipare noi, în care, din loc în loc, se ivesc şi licenţe poetice de fond ce îmbogăţesc limbajul artistic al acestui autor aflat într-o evidentă evoluţie. De la carte la carte, Vasile Iftime a venit cu lucruri noi, unele de un insolit ce-l aşază în linia poeţilor remarcabili ai promoţiei sale. Niciun complex nu pare a-l stăpâni în faţa hârtiei. Şi cel mai important e faptul că tot ceea ce trăieşte scrie, tot ce scrie trăieşte. Astfel, scrisul lui pare a fi respiraţia fiecărei clipe. Vasile Iftime, cu această nouă carte, se află în pragul maturităţii sale poetice.” – Gellu Dorian
„Fluturi în cutia poştală”
“Vasile Iftime este un poet al ingenuităţii. Scrie ca şi cum poezia ar începe cu el. Lucrează cu osârdie pentru a da lumii o faţă lirică. Din realitate nu mai rămâne decât un zaţ în care se poate ghici viitorul tot mai diafan. Poetul cade în darul copilăriei şi îşi lasă în voie imaginaţia. Un tipar ludic însemnează lumea cu voioşie, cu inocenţă, miniaturizând-o şi înmulţindu-i miracolele. În acelaşi registru al bucuriei, Vasile Iftime elogiază femeia iubită, împodobind-o cu metafore. Poetul dă curs unui soi de expresionism, temperat prin gingăşie, nuanţat printr-un ludic discret, aprofundat prin simboluri religioase abia sesizabile. Câteva parabole biblice sunt aduse în planul existenţial, niciodată într-un mod convenţional. Tonul este şi el modulat, cu inflexiuni diverse amintind de Cântarea Cântărilor, de Scrisorile portugheze ale Marianei Alcoforad. De altfel, suavitatea este caracteristica acestei poezii, care atenuează cruzimile, caligrafiind idealist şi melancolic. Este o poezie a unei cuminţenii visătoare. Textele sunt epitalamuri, uneori căpătând accente elegiace, ca în acest splendid vers: „bezna picură în sticla cu lapte până se face doliu în scutece”. Parcă trezit, poetul se întoarce din oglinda prin care a colindat, lăsându-se acaparat de vertijul scrisului: „la masa mea,/ beat de cuvinte, scriu o carte/ cu scuze/ pentru că sunt”. – Paul Aretzu
Vasile IFTIME s-a născut la 17 decembrie 1971, Hăneşti, Botoşani. Este absolvent al liceului „Garabet Ibrăileanu” din Iaşi, al „Institutului de artilerie, rachete şi topogeodezie” din Sibiu şi al Facultăţii de Psihologie, Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti. Debutează editorial la vârsta de 34 de ani, în 2005, cu placheta „Umbre”, Editura Geea. Alte volume de poezie: „Un tot relativ”, Agata-2006, „Jumătate liliac”, Axa-2007, „Claustrofobii sentimentale”, Axa-2008, „Alte poeme, alte femei”, Conta-2010 şi „Poeme cu toate femeile lumii”, Dacia XXI-2011, „O frontieră cât toate iernile noastre”, Zona Publishers-2012. Publică şi colaborează cu revistele: România literară, Luceafărul, Hyperion, Poessis, Convorbiri literare, Ramuri, Ateneu, Argeşul, Dacia Literară, Ţara de sus, Apostrof, Cafeneaua Literară, Poezia, Feed Beack, Poesis, Euphorion, Viaţa Românească, Porto Franco, Dunărea de Jos, Conta, Zon@ Literară, Verso, Bucovina literară etc. Din 2008 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.