Joi, 6 decembrie 2012, ora 19:00, în Club A (Str. Blănari Nr. 14, Bucureşti), va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale “Cafeneaua critică”. Pornind de la bilanțul de etapă propus de revista Arta, Cafeneaua critică invită participanţii la o dezbatere la temă: Cum stăm cu fotografia? Participă: Petru Lucaci, directorul revistei Arta şi preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Roxana Trestioreanu, Iosif Király și Aurora Király, artişti şi profesori ai Secţiei Foto-video din Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, alţi artişti, critici de artă, curatori. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Revista Arta a consacrat cea mai recentă apariţie a sa fotografiei, panoramînd o zonă de creativitate vizuală aflată în plină efervescenţă. Titlul numărului: Fotografia în contextul şcolii de artă din România, departamente speciale fiind fondate în universitățile noastre de profil în ultimele circa două decenii.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control.