De curând, în cadrul Festivalului “Măşti europene… la Masca”, a avut loc spectacolul “Țara unde îngerii vin degeaba”, scenariu şi regie de Mihai Mălaimare. Cristina Poterăşoiu a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un reportaj despre spectacol:
„O piesă scrisă și jucată sub semnul triadelor: lumină-mișcare-sunet, soare-înger-om, trei gesturi definitorii ale fiecărui personaj.
La început, ploaie în noapte. Întuneric primordial și curgere de apă. Zgomotul ploii trezește din somnul hipnotic, dar nu și din adormire. Personajele intră în scenă unul câte unul, cu gesturile sacadate ale unor păpuși mecanice: senatorul, preotul, polițistul, nevasta polițistului, femeia, ologul, tânăra, depravata, omul cu umbrelă, tânărul – alcătuind o lume închisă într-o jucărie de sticlă în care plouă, dacă o scuturi. Intuitiv, curgerea ploii transportă Miracolul către cei care-l așteaptă, străpungându-le nivelul de realitate.
Apariția Îngerului provoacă, însă, panică. La prima vedere, el este imobil; în fapt, își manifestă neperceput acțiunea. Îngerii sunt într-o continuă mișcare, vestind și împlinind voia Divinității de-a lungul Axei Vieții. Deasupra, exilat în penumbră de ignoranța omenirii, Soarele face Miracolul posibil.
Copleșiți, locuitorii jucăriei de sticlă nu știu ce să facă. Toți și fiecare își revendică Îngerul, acaparat de bogați și transformat într-o posesiune, expus ca o ciudățenie ridiculizată care trebuie să dea din aripi, agresat chiar. Personajele își atașează aripi mai simple sau mai stridente, în funcție de poziția lor pe scara societății, dar este zadarnic pentru că nu imitația este calea, ci transformarea autentică.
Din acest punct de vedere, construcția scenei în forma unui trunchi de piramidă este foarte inspirată. Treptele care leagă cei doi poli, stânga și dreapta, sugerează Scara lui Iacob ca pe o posibilă mântuire. Blasfemiat, Îngerul se retrage iar scena se ridică, treptele dispar, mântuirea fiind ratată. Un abur venit din înalturi ascunde Îngerul privirii profanilor. Miracolul se încheie, legătura cu nivelul superior de realitate se întrerupe.
La final, personajele ies din scenă unul câte unul, cu gesturile sacadate ale unor păpuși mecanice. Ploaie în noapte. Zgomotul ploii trezește din somnul hipnotic, dar nu și din adormire. În fața nașterii și a morții, unul câte unul…
Nimic nu s-a schimbat. Sau poate că o bătaie de aripă îngerească a transfigurat pentru totdeauna o realitate care nu există. Când îngerii vin degeaba… ce este și unde se află ʽdegeabaʼ? Oriunde și nicunde, în țara fără geografie. Dar Țara ca act al prezenței fiecăruia dintre noi pe lume primește Îngerul, redându-i și redându-și menirea.
Extraordinară, echipa de actori a Teatrului Masca, iar Directorul Mihai Mălaimare veghetor asupra copiilor săi de pe scenă și gazdă perfectă pentru public, ca întotdeauna.”
Spectatorul din rândul patru,
Cristina Poterășoiu
Notă: Fotografiile sunt preluate de pe site-ul Teatrului Masca.
[…] – Cristina Poterășoiu – Agenția de carte […]
[…] la Teatrul Masca; Credeam ca numai la noi vin Ingerii degeaba; Ingerul meu nu vine degeaba; Spectacol de exceptie la Teatrul Masca; Tara unde ingerii vin degeaba- un spectacol de suflet; Tara unde Ingerii vin degeaba ; […]