Seara revistei „Lettre Internationale”, la USR

Joi, 29 noiembrie 2012, ora 18.00, la Uniunea Scriitorilor din România, Sala Oglinzilor (Calea Victoriei 115, Bucureşti), va avea loc Seara revistei „Lettre Internationale”, în cadrul programului “Serile literaturii străine pe Calea Victoriei”. Invitaţi: Irina Horea, redactor-şef „Lettre Internationale”, şi Simona Brînzaru, care va citi o traducere din Emmanuel Carrere, “Limonov”, apărută în Lettre nr. 80-81. Selecţia scriitoriilor invitaţi este asumată de criticul literar Nicolae Manolescu, directorul revistei „România literară” şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Evenimentul este realizat de Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul financiar al Guvernului României.  „Una dintre revistele fanion pentru cultura europeană, ediţia în română, un brand al Institutului Cultural Român de ieri şi azi, Lettre Internationale susţine excelenţa literară şi de idei, într-o Europă marcată de crize spirituale, identitare şi financiare.”, a declarat Dan Mircea Cipariu.

Irina Horea (1956) a absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti (secţia Engleză-Germană). Din 1992, este redactor la revista „Lettre Internationale“, ediţia în limba română. În 2005 a fost aleasă Secretar, iar, în 2009, Vice-președinte al USR, Departamentul Relaţii Externe. A coordonat, între 2002-2011, Festivalul Internațional și Colocviul ZILE ȘI NOPȚI DE LITERATURĂ, organizat de USR.Şi-a făcut debutul literar ca traducător, în anul 1977, cu poeme semnate de Diane Wakoski, Karl Shapiro. Editorial, a debutat în 1989, cu traducerea Povestirilor africane ale lui Doris Lessing. De atunci, a tradus aproape cincizeci de volume de beletristică, semnate, printre alţii, de Paul Bailey, George Soros, William Golding, Norman Mailer, John Irving, Albert Lindeman, Jacob Neusner, J. R. R. Tolkien, Max Dimont, Martin Amis, Russell Banks, Ian McEwan, Martin Booth, John Cheever, Joey Goebel, Cormac McCarthy, Gene Wolfe, Alan Brownjohn. A tradus, de asemenea, numeroase eseuri şi povestiri, publicate în presa din România.Din 2002 este membră a Uniunii Scriitorilor din România. În acelaşi an i s-a decernat Premiul pentru Traduceri  „Andrei Bantaş“.

Simona Brînzaru s-a născut în 1968. Absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, secţiunea română-franceză. În 1997 a participat la un stagiu de pregătire la Centre de Linguistique Appliquée din Besançon. A tradus volume scrise de Éric-Emmanuel Schmitt, Alain Finkielkraut, Philippe Sollers, Tonino Benacquista, Didier Nourrisson, Pascale Le Thorel-Daviot etc. Începând cu 2004 colaborează la revista „Lettre Internationale”, versiunea în limba română, pentru care a tradus numeroase texte. A publicat articole despre literatura franceză contemporană în „Lettre Internationale”, „Observator cultural”, „România Literară”. Din 1999 lucrează la Institutul Cultural Român.

„Limonov” de Emmanuel Carrère

Romanul „Limonov” de Emmanuel Carrère, publicat de editura P.O.L., în 2011, a primit, în acelaşi an, prestigiosul premiu Renaudot. În cele aproximativ cinci sute de pagini, autorul face portretul unui personaj real şi controversat, nefrecventabil chiar: Eduard Veniaminovici Savenko, cunoscut sub pseudonimul Limonov, nume care combină acid şi detunător două cuvinte ruseşti: limon(lămâie) şi limonka (grenadă). Cine este aşadar Eduard Veniaminovici Savenko-Limonov? S-a născut în Ucraina, în 1943, fiu al voluntarei Raia şi al blajinului Venianim, modest cadru NKVD. Copilăria petrecută la periferia oraşului Harkov îl va antrena definitiv în lumea eroilor lui Jules Verne şi ai lui Alexandre Dumas, care îl vor ajuta să îşi consolideze o reputaţie de „băiat rău”, menţinută şi consolidată toată viaţa. Ajunge să fie un muncitor fruntaş dar, deşi lăudat constant pentru munca prestată, are o tentativă de sinucidere, care îl conduce la un spital psihiatric, iar, de aici, in lumea poeţilor underground: mai întâi la Harkov şi apoi la Moscova. Emigrează legal în SUA, unde va trăi de pe o zi pe alta, experimentând homosexualitatea şi calitatea de majordom al unui miliardar american, şi unde îi va întâlni nu doar pe cei din emigraţia rusă ci şi pe Dali, Andy Warhol, Susan Sontang, Otavio Paz. Îşi scrie viaţa şi, dacă editura Macmillian îi refuză manuscrisul, iar Ferlinghetti îi propune un alt final, cartea va apărea în Frnaţa cu titlul de Le poète russe préfère les grands nègres. Vor urma Journal d’un raté, Autoportrait d’un bandit dans son adolescence, Histoire de son serviteur, care îl consacră drept autor la modă, „un Jack London rus”, agreat pentru stilul punk şi afirmaţiile nonconformiste. Ajunge în Balcani, unde luptă de partea sârbilor, este entuziasmat de Arkan şi se lasă filmat în timp ce trage cu mitraliera în direcţia în care se află duşmanul. Revine în Rusia şi participă la puciul generalului Ruţkoi. Înfiinţează partidul naţional-bolşevic, în care sunt juxtapuse elemente fasciste şi bolşevice, devine directorul unei publicaţii intitulată Limonka (Grenada), care îi va aduce 7000 de aderenţi tineri şi foarte tineri, proveniţi din rândul celor care se confruntă cu plictisitoarea provincie rusă şi care sunt dornici să trăiască periculos. Devine unul dintre personajele dizgraţiate de puterea actuală. Face parte din coaliţia „Cealaltă Rusie”, alături de Garry Kasparov. Trece şi pe la închisoare, unde va scrie alte cărţi. După o perioadă de patru ani de detenţie va eliberat, aureolat de reputaţia câştigată şi ceva mai împăcat cu sine, poate şi pentru că a început să experimenteze cu succes tehnici budiste de concentrare. Este prezent la comemorarea victimelor de la teatrul Dubrovka şi este privit cu respect de participanţi. A încercat să se înscrie pe liste la apropiatele alegeri prezidenţiale din Rusia, dar comisia electorală l-a respins.  Din viaţa unui „erou” nu puteau lipsi femeile: Anna Moiseeva din perioada harkoviană, care se va sinucide, pradă nebuniei; Elena, frumoasa cu visuri de fotomodel în SUA, care va ajunge soţie de conte italian; Nataşa, întâlnită la Paris, cântăreaţă de cabaret, alcoolică şi nimfomană, moartă din pricina unei supradoze şi, în sfârşit, Nastea, cu vreo patruzeci de ani mai tânără decât el, recrutată dintre tinerii nasbos. După cum nu lipsesc nici consideraţii faţă de compatrioţi, în general,: „intrigantul care munceşte mai puţin decât tine, a cărei insolenţă şi baftă de încornorat te umileşte în faţa şefilor” ori „…una dintre acele ticăloase de rusoaice, a căror singură morală este că omul e un duşman şi că a-l face să sufere este o victorie”. Are remarci acide în special faţă de Gorbaciov, Rostropovici, Nikita Mihalkov, Brodsky, Soljeniţîn şi Evtuşenko, dar şi o nespecifică şi surprinzătoare compasiune pentru „umiliţi şi obidiţi”, inclusiv pentru părinţii săi, pe care îi vizitează după o lungă absenţă. Un roman alert, bine documentat, în care Limonov, un „erou al timpului nostru”, întruchipează nu doar paradoxurile ţării sale de origine, ci şi pe cele ale societăţii contemporane.

Emmanuel Carrère este scriitor, scenarist şi cineast. Este fiul lui Hélène Carrère d’Encausse, sovietolog şi, din 1990, academician. Absolvent al Institutului de studii politice din Paris. La început, face critică de film pentru „Positif” şi „Télérama”. Prima sa carte publicată este o monografie consacrată lui Werner Herzog. Primul roman, L’Amie du jaguar, va apărea la editura Flammarion. Apoi, va publica alte numeroase romane la editura P.O.L.: Bravoure, La Moustache, Hors d’atteinte, La Classe de neige (Premiul Fémina în 1995), L’Adversaire, Un roman russe, D’autres vies que les miennes. În 2010, a fost membru al juriului la festivalul de la Cannes, secţiunea lungmetraje.

Partenerii media: Radio România Cultural, “România literară”, AgenţiadeCarte.ro, „Observator cultural”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Viaţa Românească”. Art director: Mihai Zgondoiu. Coordonator PR: Andra Rotaru.