În perioada 19 – 25 noiembrie 2012, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, revista VIP şi Fundaţia Amfiteatru revin cu o nouă ediţie a Săptămânii Artelor Spectacolului Muzical. Evenimentul are drept scop iniţierea tuturor categoriilor de public în ceea ce priveşte artele spectacolului muzical, fapt ce nu poate fi mai bine realizat decât prin invitaţia, adresată tutuor, de a fi martori la evenimente reunite sub semnul valorii.
Săptămâna Artelor Spectacolului Muzical 2012 începe luni, 19 noiembrie 2012, de la ora 11.00, la Opera Comică pentru Copii din Capitală, cu spectacolul „Coana Chiriţa”. Tot luni, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti va avea loc principalul eveniment al manifestării, Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical. Această gală aduce în prim-plan performanţele şi performerii acestui an din lumea operei, operetei, musicalului şi baletului, dar şi din domenii conexe.
Pe parcursul unei săptămâni întregi, publicul iubitor de teatru muzical va putea lua parte la cele mai bune spectacole pe câteva dintre cele mai importante scene lirice din România. Opera Naţională Română Iaşi şi Opera Naţională Română Timişoara s-au alăturat manifestării şi vor prezenta, la rândul lor, montări ce vor contribui la promovarea artei lirice.
De asemenea, cei mici vor avea şi ei acces la fascinanta lume a spectacolului, fiind invitaţi de către Opera Naţională Bucureşti şi Opera Comică pentru Copii pentru a lua parte la câteva dintre cele mai frumoase reprezentaţii, concepute special pentru ei.
În cadrul evenimentelor speciale se înscrie şi Gala Superlativele Artelor Spectacolului Muzical pentru Copii, gală cu premii dedicată, de această dată, tinerilor artişti ce activează pe scena teatrelor lirice. Evenimentul va fi găzduit de Opera Comică pentru Copii, în seara de sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 18.00 şi va consta în acordarea de titluri de onoare copiilor care au reuşit să se impună pe marile scene din România şi nu numai.