Joi, 29 noiembrie 2012, la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul” din Iaşi (strada Anastasie Panu, nr. 54), va avea loc cea de-a III-a ediţie a „Salonului de literatură Zero+”. Moderatori: Mirel Cană, Liviu Antonesei şi Şerban Axinte. Invitaţi: Dorin Cozan (proză) şi Cătălin-Mihai Ştefan (poezie). Totodată, în cadrul salonului participanţii vor avea ocazia să-l cunoască pe poetul şi prozatorul Marius Marian Şolea, un important cenaclist al vechii generaţii a salonului de literatură.
„Dorin Cozan: Cronicarii vremii vorbesc despre Dorin Cozan pentru prima dată în jurul anul 2010 ca fiind scriitorul de prin locurile Cotnariului, care după ce a absolvit Școala de Filosofie din Iaşi s-a angajat ca profesor în ţinutul Vasluiului, unde a predat o bună vreme. Se pare că viaţa din jurul moşiilor vasluiene l-a inspirat pe acest tânăr apostol al scriiturii rurale că a şi publicat în 2009, în urma unui concurs, la Editura Humanitas cartea “Apocalipsa după Vaslui”, carte care reprezintă debutul autorului în proză. Totodată, cronicarii vremii au observat că tânărul apostol literar este bântuit şi el, ca mulţi blestemaţi ai ţinutului moldav, de curtezanele poeziei. Recent, făcându-se cercetări prin locul numit altădată Cotnar (sau Cotnari?) s-a descoperit un volum de versuri, “Baletistul”, publicat la editura Princeps Edit, 2010”, pe a cărei copertă scrie cu literă clară nunele vestitorului de apocalipsă. Pe firul investigaţiilor biografice cercetătorii au găsit aşezat lângă nişte stik-huri o altă carte despre care se presupune că ar fi acelaşi autor, anume, romanul „Urâţii”, publicată în anul 2012, la editura ALL. Pe coperta plastifiată a romanului un cronic ar al vremurilor, Paul Gorban notează: „Citind romanul „Urâţii” nu ai cum să nu simţi miros de romaniţă, de zarzăr, de salcâm ars în vatră, de cafea făcută pe plită, de vin fiert şi chiar de chirpici. Autorul invită cititorul să fie martor la cele mai bizare aventuri săteşti. Astfel te trezeşti prezent, cu toată viaţa ta, fie în plină nuntă, fie la înmormântare, fie la o naştere tipic românească, fie în prezenţa unor personaje sărite din tipar. Dincolo de toate aceste povestiri care, până la urma urmei, construiesc un roman puzzle, cartea transmite o morală băbească despre memorie şi origini. Mai găseşti acolo poveşti de amor, o poveste cu un potop care prefigurează sfârşitul lumii, întâmplări mai puţin ortodoxe din Săptămâna Mare a Paştelui, precum şi o adevărată lecţie de beţie. Dorin Cozan este un prozator original pentru care ludens-ul, parodia şi umorul de bună calitate constituie ingredientele necesare realizării unui roman despre comedia rural-umană. În contextul literar românesc actual, sufocat parcă de scenarii urbanistice în care întâlnim mult praf, oţel, sticlă, miros de motorină şi zgomot de cai putere, prozatorul propune o alternativă, dovedindu-se a fi un autor eco. „Urâţii” este cartea pe care cred că orice orăşean şi, mai ales, oricine a copilărit la ţară şi-ar dori să o aibă în biblioteca personală ca pe o hologramă care dă în vileag viaţa amuzantă şi captivantă a românilor care în genunchi pe toloacă trăiesc parcă într-o altă lume, aproape visată, aproape uitată. Aşadar, dacă vreţi să întraţi în gaşca urâţilor nu trebuie decât să vă blindaţi cu omenie şi umor, pentru că nu ştii de unde, în timpul lecturii, poate sări din poveste câte o lighioană scăpată din lanţ sau vreun personaj fără permis de conducere auto”. Creaţi literare ale lui Dorin Cozan pot fi găsite şi variantă electronică, deoarece autorul semnează constant pe mai multe site-uri scriitoriceşti şi artistice.
Cătălin-Mihai Ştefan: Din fişierele electronice ale Bibliotecii Intergalactice aflăm că poetul s-a născut la 30 noiembrie 1979, în Tecuci. Mai aflăm că este absolvent al Facultăţii de Litere, secţia română-engleză, a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi şi că, actualmente, finalizează cursurile de masterat în cadrul aceleiaşi facultăţi. Cronicarii virtuali spun că autorul publică în mai multe reviste din ţara românească poeme, cronici literare şi de film. Tot ei, cu inima pe hard disc spun că a debutat editorial în 2005, la Editura Princeps Edit din Iaşi, cu volumul de poeme Muza avatarului (leacuri pentru obsesii). Totodată, în arhivele mai noi ale Bibliotecii intergalactice s-a găsit un manuscris de versuri care îşi aşteaptă publicarea, “Apaosuri”, Ed. Institutul European. Ofiţerii de webcam ne semnalează faptul că poetul mai are în lucru un volum inedit, volum din care ne va citi în cadrul “Salonului de literatură Zero+”. Despre poezia sa comicarii au notat în laptopiseţurile lor: “Poemele lui Cătălin-Mihai Ştefan divulgă o lume delicată, intimă, în care nu se poate intra cu bocancii gălăgioşi ai străzilor biografiilor comune. El este autorul care întotdeauna găseşte în Poezie sanctuarul său, precum şi locul agreat pentru a prepara fotogramele familiei. Chimia sa nu este una a sarcasmului şi nici a teribilismului dus la extrem ci, dimpotrivă, una a convingerii că toate bijuteriile universului conduc către un decor existenţial, în care omul află că este stenograma perfectă a Iubirii, a gestului divin. Pe scurt, „Apaosuri” este volumul de poeme care te contaminează cu multă candoare, cu un limbaj care te obligă să te copilăreşti până acolo încât să conştientizezi că de fapt fiecare etapă a vieţii nu are să însemne decât încă un pas de şotron. Poetul divulgă, într-o manieră inedită, aromele şi energiile copilăriei postsocialiste (Paul Gorban)”. „În micro-fabule. Tablourile şi Poveştile pentru copiii mari de la oraş ale lui Cătălin-Mihai Ştefan se reconstruieşte o întreagă lume. Cu zarvele şi ciudatele ei linişti, cu (in)somniile şi suavităţile ei, dar mai ales cu obscurităţile transfigurate, pe nesimţite, în tresăriri epifanice. Pe care poetul le reţine cu cerneala unui nostalgic al epocilor în care mitologiile personale creşteau din dragoste, nu din deprimisme îngrăşate de ură… (Emanuela Ilie)”. „Cătălin-Mihai Ştefan a reuşit să scrie o carte de-a dreptul tulburătoare despre avatarurile unei identităţi în curs de revelare. Poemele sale, toate imagini fulgurante ale memoriei, sunt mici ofrande aduse unui tip deja trăit, mici lumi dispărute care îşi cer dumicatul de pâine şi linguriţa de vin (Şerban Axinte)”. (organizatorii)
