spot_img

Lucian Dan Teodorovici, câştigătorul Premiului literar “Augustin Frăţilă”, ediţia I

Miercuri, 7 noiembrie 2012, ora 20:00, în Sala Rondă, Hotel InterContinental din Bucureşti, a avut loc Gala de decernare a Premiului literar “Augustin Frăţilă”.  Juriul a fost format din criticii literari Alex Ştefănescu (preşedinte), Daniel Cristea-Enache şi Dan C. Mihăilescu. Câştigătorul premiului “Augustin Frăţilă” a fost desemnat Lucian Dan Teodorovici, pentru romanul “Matei Brunul”, Editura Polirom, iar premiul de popularitate, oferit de Radio Europa FM, i-a revenit Mirelei Stănciulescu pentru romanul “Emoţia”, Editura Humanitas, 2011. Au mai fost nominalizaţi: Octavian Soviany pentru volumul “Viaţa lui Kostas Venetis”, Editura Cartea Românească, Magda Cârneci pentru volumul “FEM”, Editura Cartea Românească, şi Alexandru Vlad, pentru volumul “Ploile amare”, Editura Charmides. Votul final a revenit celor 20 de bloggeri desemnaţi să acorde punctaje celor 5 cărţi finaliste, în perioada 10 octombrie-2 noiembrie 2012. Premiul literar “Augustin Frăţilă”, ediţia I, organizat de Asociaţia Casa de Cultură, cu sprijinul Hotelului InterContinental, Editura ALL şi Europa FM, în valoare de 10.000 de Euro, a fost oferit de compania Philip Morris Trading, devenind cel mai mare premiu acordat până acum, în România, pentru creaţie literară.

20 de bloggeri din mai multe domenii au dat votul final

Evenimentul a debutat în Sala Rondă, cu o prezentare a iniţiativei Asociaţiei Casei de Cultură (preşedinte Mario De Mezzo) şi a partenerilor şi sponsorilor care au făcut posibilă acordarea acestui premiu literar. Jurnalistul Sanda Nicola, prezentatoarea evenimentului, a precizat că Premiul literar „Agustin Frăţilă” este cel mai mare premiu decernat în România, până acum, pentru literatură, iar Radio Europa FM oferă un premiu de popularitate, în valoare de 2000 de Euro, cărţile celor cinci finalişti fiind votate pe site-ul Europa FM.

“Am încercat să acordăm un premiu unui roman care să se citească. Sperăm ca în câţiva ani acest premiu să întreacă prin prestigiu valoarea sa în bani.”, a spus Mario De Mezzo.

“Strângerea de fonduri este foarte grea, însă am întâlnit oameni care s-au alăturat viziunii noastre.”, a precizat Sanda Nicola.

Din partea sponsorilor, gazdelor şi organizatorilor au ţinut scurte discursuri reprezentanţi care şi-au exprimat punctul de vedere legat de importanţa participării lor într-un astfel de proiect de sprijinire a literaturii din România. Invitatul special al serii a fost un elev al liceului Dinu Lipatti, bursier al Fundaţieii Principesa Margareta, Niki Dobrovicescu.

Din partea bloggerilor a vorbit Dragoş Butuzea, administrator al blogului “chestii livreşti” http://chestiilivresti.blogspot.ro/

“Eu am fost mulţumit pentru că noi, fără să fim plătiţi, am fost implicaţi în acest proiect şi am citit cinci cărţi bune. Până acum scriitorii erau asociaţi cu sărăcia, îşi dădeau romanele prietenilor, în tiraje mici. Mă bucur că scriitorii buni au acum ocazia să fie recompensaţi pe măsură. Am alte două speranţe: proiectul în sine, în care cred, şi dorinţa ca acesta să devină precum o catedrală pentru generaţiile următoare.”, a spus Dragoş Butuzea.

“Un premiu nu e un ajutor social”

“Literatura este, în primul rând, o marfă miraculoasă, pe care, oricât ai exporta-o, ea rămâne în ţară. (…) Mie îmi place foarte mult atmosfera de competiţie, cred că asta este însăşi esenţa vieţii. (…) Aceşti oameni care au iniţiat proiectul aceasta au făcut: un fel de“conspiraţie a binelui”, văzând că interesul publicului faţă de literatură a scăzut foarte mult şi că literatura pare inutilă. Au resuscitat acest interes printr-o competiţie, printr-un premiu mare, rezistând tentaţiei de a face mai multe premii mici dintr-o sumă mare. Un premiu nu este un ajutor social. (…) Toţi avem nevoie de literatură, puţini o ştim.”, a spus Alex. Ştefănescu.

“Din păcate, scriitorul roman de astăzi trăieşte rău şi foarte rău din munca lui, iar un astfel de premiu ajută un scriitor să se concentreze pe o carte timp de un an, iar în anul următor să vină cu un alt roman extraordinar. Un alt element important este faptul că, pentru prima dată, după ştiinţa mea, în acest demers de evaluare critică sunt implicate şi alte personaje ale lumii culturale, alţi actanţi ai culturii decât criticii literari, şi anume bloggerii. Nu este, cred, întâmplător, că ei au recoltat cele mai multe injurii, pentru că noutatea sperie.(…) Cel puţin, în anul 2012, o carte ar trebui să se şi vândă, la 22 de ani de la Revoluţie. O carte ar trebui să aducă şi un beneficiu autorului care o scrie. În opinia mea, acest premiu reprezintă un semnal că ceva trebuie schimbat în reprezentarea noastră asupra lumii culturale. Trebuie să creştem numărul de cititori, trebuie să creştem piaţa culturală care să consume şi implicit să creeze opera scriitorilor noştri de vârf. Nu ne putem baza la infinit pe stoicismul lor şi pe spiritul lor de sacrificiu.”, a spus Daniel Cristea-Enache.

“Regretatul Augustin Frăţilă a fost un om pe care l-am cunoscut, cu care am fost coleg pe când eram tânăr corector la revista Contemporanul, un om care lucra în redacţie şi mă ajuta la corectură. Augustin Frăţilă era genul de om generos, care lua un tânăr de mână şi-l ajuta. Augustin Frăţilă era un om, este un om, rămâne un om care nu poate fi uitat. Până la urmă, acesta este liantul acestei iniţiative care pare atât de exotică, liantul între 10.000 de Euro şi 20 de bloggeri şi cei trei critici… ”, a completat Daniel Cristea-Enache.

Mirela Stănciulescu, premiul de popularitate al Europa FM

Europa FM a oferit un premiu de popularitate în valoare de 2.000 de euro, unuia dintre cei 5 finalişti ai concursului Premiul literar „Augustin Frăţilă”, pe baza voturilor înregistrate pe europafm.ro. 500 de persoane au votat volumul “Emoţia” de Mirela Stănciulescu, publicat de Editura Humanitas în 2011. Premiul i-a fost oferit scriitoarei de către Ioana Mihalcea, PR al Europa FM.

Lucian Dan Teodorovici, Premiul literar “Augustin Frăţilă

Premiul literar “Augustin Frăţilă” i-a fost înmânat scriitorului Lucian Dan Teodorovici de Sorana Mantho, noul director de Corporate Affairs al subsidiarelor Philip Morris din Romania şi Bulgaria.

Scriitorul a primit şi un trofeu realizat de sculptorul Mihai Tugearu.

“Dincolo de situaţia fericită în care sunt, trebuie să spun că simt şi o oarecare jenă pentru că i-am auzit pe cei care au reprezentat cele două jurii vorbind despre faptul că au lucrat benevol. Sunt bucuros, sunt onorat de acest premiu. Sunt bucuros, dincolo de faptul că ţin în mână un cec de 10.000 de Euro pentru faptul că premiul se numeşte Augustin Frăţilă. Daniel Cristea-Enache spunea la un moment dat că totul se leagă. Şi din punctul meu de vedere lucrurile se leagă, am o poveste personală, deşi nu l-am cunoscut pe domnul Augustin Frăţilă, însă am discutat cu domnia sa de multe ori, în urmă cu peste un deceniu, în urma apariţiei primei mele cărţi, discuţie prelungită pe parcursul mai multor luni. El a fost primul editor care mi-a acordat atenţie şi interes.”, a spus Lucian Dan Teodorovici.

“În primul rând, Lucian Dan Teodorovici este un om extraordinar de generos. Este omul care a coordonat şi coordonează o colecţie,“Ego. Proză”, în care au apărut scriitori români, tineri şi mai puţin tineri, concurenţi ai lui. Este un scriitor care munceşte pe manuscrisele altor scriitori. În felul acesta îşi ridică obstacole tot mai înalte. (…) Acest roman, “Matei Brunul”, spulberă, o dată pentru totdeauna, prejudecăţile stupide ale unei părţi a criticii şi istoriei noastre literare şi a publicului care este captiv al unor reprezentări nostalgice, cum că autorii tinerei generaţii sunt nişte autori neserioşi şi literatura pe care o scriu ei este o literature mizerabilistă, sexualizantă, cu limbaj slobod, cu organe care încap în patru litere.”, a completat Daniel Cristea-Enache.

Seara s-a încheiat cu speranţa unei a doua ediţii a Premiului literar “Augustin Frăţilă”, în anul 2013.

Andra ROTARU

* Un interviu cu regretatul Augustin Frăţilă poate fi citit aici: https://www.agentiadecarte.ro/2010/03/%E2%80%9Cn-a-fost-zi-sa-nu-platesc-pretul-aventurii-mele-existentiale%E2%80%A6-%E2%80%9D/

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508