Joi, 29 noiembrie 2012, de la ora 19.00, la Librăria Bastilia, Piața Romană nr. 5, se va citi în lectură publică, „Brânză topită”, un text scris în cadrul atelierului Scrie despre tine de Corina Ciubotaru. Textul a fost prezentat în lectură publică prima dată în Luna Scrie despre Tine, din primăvară asta, şi este o piesă despre publicitate şi ce înseamnă să fii creativ, dar mai ales ce înseamnă să fii special.
Decizii morale la locul de muncă, prietenie, oameni care vor să construiască o lume mai bună. Reușesc să facă bine sau rău? Nu știm încă. Textul Corinei Ciubotaru ne poate pune pe gânduri în legătură cu ce înseamnă să crezi în reclame.
“Scrie despre Tine m-a ajutat să mă înțeleg, să mă maturizez și să am curaj să scriu. Visam că o să reușesc să scriu o carte când o să fiu bătrână și viața mea va fi plină de semnificație, dar de fapt mi-era frică să mă expun și să povestesc ceva începând de acum. Sunt un om obișnuit, ce e așa special în poveștile mele încât să intereseze pe alții? Așa că am început ușor-ușor, întâi să vorbesc despre mine și până la urmă să scriu. A ieșit o piesă de teatru la care oamenii râd. Atelierul a fost una dintre cele mai importante experiențe ale vieții mele.” (Corina Ciubotaru, dramaturg)
Brânză topită este un spectacol-atelier care ne invită să ne gândim mai mult la ce personaje construim pentru a nu mai fi singuri. Visul Elizei, personajul principal al piesei, e să facă publicitate. Pentru ea, publicitate înseamnă să faci oamenii fericiți și asta își dorește și ea: ca oamenii să creadă în ceva mai bun, să radă și să fie fericiți, ca la televizor. De la 14 ani, Eliza e convinsă că vrea să facă publicitate cu orice preț și nu înțelege de ce nu își dorește toată lumea asta. Când intră în prima agenție însă, Eliza descoperă un univers clădit pe alte reguli decât cele la care se așteptă.
”Textul Corinei, alături de celelalte citite în Luna Scrie despre Tine, va fi produs și montat în primăvara lui 2013, urmând să fie prezentat publicului în premieră în cadrul Festivalul Scrie despre Tine ce se va desfăşura în luna mai a anului următor. Festivalul este primul pas pentru realizarea unui vis pe care îl avem de 3 ani: o stagiune alcătuită exclusiv din piese noi, româneşti, de teatru, generate în cadrul atelierului nostru.” (Vera Ion, trainer Scrie despre Tine)
Din distribuția lecturii de joi seară fac parte: Cristina Gavruș, Ionuț Grama, Ilinca Harnut, Lucian Iftime, Sorin Poamă.
Puteți vedea aici fragmente de text și din lectura publică: