La Editura Eikon a apărut volumul “Surplus de oameni sau surplus de idei. Pionierii mişcării independente în teatrul românesc post 1989” de Theodor-Cristian Popescu. Volumul va fi lansat luni, 12 noiembrie 2012, ora 12:00, la Facultatea de Teatru şi Televiziune, în Sala Cinema (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj). Vor prezenta: Miruna Runcan și Theodor-Cristian Popescu. Aceasta este prima carte care abordează fenomenul teatrului independent din România postdecembristă.
“Teza de doctorat a regizorului Theodor-Cristian Popescu vine să sistematizeze, pentru prima dată în România, destinul istoric, contextul social politic şi cultural, dar şi fundamentele teoretice ale mişcării teatrale independente de la noi, în cel dintîi deceniu de după comunism. Temeiul motivaţional al unei asemenea – complexe şi dificile – întreprinderi e dublu: pe de-o parte, efortul autorului vine să compenseze absenţa (cu foarte puţine excepţii a) unor programe de cercetare istorică şi teoretică a mişcării teatrale din contemporaneitatea recentă, serioase şi de durată, provenind din partea teatrologilor şi criticilor teatrali. E, de altfel, o întristătoare constantă la noi, dacă stăm să ne gîndim că, încă din interbelic, cele mai temeinice sinteze referitoare la spaţiul teatral naţional vin dinspre publicistica unor regizori ca Ion Sava, şi nu dinspre teoreticieni ori istorici ca Tudor Vianu, Ion Marin Sadoveanu ori Alice Voinescu. Pe de altă parte, autorul se declară, de la primele rînduri ale preambulului, direct implicat atît în istoria pe care încearcă să o lumineze, cît şi în procesul de reflecţie – teoretică, managerială, comparatistică şi estetică – asupra condiţiei însăşi a teatrului produs în regim independent. Jocul subtil de obiectivare a unei experienţe personale – dintre cele mai dinamice şi mai curajoase, s-o recunoaştem – e şi caracteristica principală a acestei teze de doctorat – una impresionantă prin… „normalitatea” ei, dar şi prin consecvenţa, seninătatea şi adîncimea spiritului său critic, în condiţiile în care precarul, improvizaţia şi impresionismul volatil par să facă, adesea, legea în cîmpul propriu-zis al mişcării noastre teatrale. Necesitatea, ba chiar urgenţa abordării unei asemenea teme cu o rigoare de nivel academic e, din punctul meu de vedere, una indiscutabilă. Iar faptul că ea e investigată pentru prima dată de către unul din actorii săi de marcă, de altfel şi un profesor talentat şi dedicat, pare să constituie o garanţie de veridicitate, dar şi una de entuziasm scrutător.” (Miruna Runcan)
