La Casa de Editură Max Blecher, în colecţia “Plantaţii”, a apărut volumul “Pulberea, praful și revoluția” de Octavian Soviany.
„Poet al exasperării-de-a-fi, ale cărei flori malefice, maladive şi adesea maliţioase generează — ca într-un mirobolant caleidoscop imagistic şi muzical la modul abstruz — nesfârşite, mereu imprevizibile focuri de artificii ce înnobilează liric întunericul sumbru al bietei fiinţe flămânde şi însetate de oţiu şi seninătate, Octavian Soviany închide oboseala existenţială în lagăre de exterminare ad hoc a precarităţilor sale expresive şi — altfel decât crinul ce-a obosit să tot fie poetic —, invocând/ evocând/ convocând comilitoni, altădată eroi (din soiul acelor inglourious basterds ai lui Tarantino), reuşeşte, iată, cupulberea, praful şi revoluţia (toate ale sale) să fie poate ultimul poet blestemat al acestor timpuri, vai, ele însele infatigabile în blestemăţii.” – Ioan Moldovan
„Istoria are un trup dezgustător, iar poezia îl deconspiră. Un complex scenic, forme şi tipologii descriptive în care liricul întrerupe epicul, reuşesc să compună o comunitate de caractere, de la romantismul unei vieţi trubadurești până la analiza părtinitoare a celor mai cumplite personaje din istoria universală recentă. Realismul acestor reflecţii liricizate stabilește harta unor destine şi coloraturi care pot aminti, pe de o parte, de cântecele ţigăneşti ale lui Miron Radu Paraschivescu, iar pe de altă parte, de narativitatea citadină a lui Edgar Lee Masters. Teroarea dictaturii se autojustifică, absența dragostei devine poemul de dragoste, lumea pare un ştreang legat de gâtul şubred al emoţiei particulare. O excelentă lecţie de estetică într-o carte provocatoare, care justifică pe deplin cei şapte ani trecuţi de la publicarea Scrisorilor din Arcadia.” – Gabriel Daliș
