În perioada 24-28 septembrie 2012, la Kușadasî, în apropierea cetății Efes, a avut loc Turnirul poetic „Cununa de lauri de la Efes”, organizat de Uniunea Scriitorilor din România. Juriul a fost condus de Gabriel Chifu, laureat al ediţiei precedente. Concursul s-a desfăşurat între filialele USR Iaşi, Craiova şi Arad-Timişoara. Andra Rotaru a dialogat cu scriitorul Adrian Popescu, laureatul acestei ediţii, iar interviul este preluat din revista Hyperion, cel mai recent număr:
Care au fost avantajele ca o astfel de competiţie să se desfăşoare peste hotare?
Am participat ca invitat al Flialei craiovene a Uniunii Scriitorilor, anul trecut, la Turnirul poetic de la muntele Olimp. Cum atmosfera şi peisajul de acolo au fost minunate, apropierea de Marea Egee şi de sălaşul mitologic al zeilor, regeneratoare, am considerat, alături de organizatori, excelentă ideea desfăşurării concursului într-un loc având o mare încărcătură simbolică. Străduinţa de a merge anul trecut în Grecia, iar acum la Kusadasi, dar şi la Troia, la cetatea antică a Efesului, la Casa Sfintei Fecioare, la Milet, sau la locul mormântului Sf. Ioan Evanghelistul, i-a aparţinut lui Gabriel Chifu, câştigătorul primei ediţii a Turnirului…. Sponsorizarea turnirului poetic a venit din afara Uniunii Scriitorilor, efoturile dinăuntrul ei.
Care este scopul unui turnir poetic în zilele noastre? Nu trebuie uitat nici faptul că este un proiect care s-a desfăşurat cu ajutor financiar exclusiv din sponsorizări…
Care ar fi de fapt raţiunea de a ne întrece colegial tocmai în acestor locuri ieşite din comun, simplu spus – crearea unor stări de disponibilitate pentru scris, pentru ascultat şi pentru contemplaţie, un fel de provocare a stărilor poetice, a unei priviri concentrate asupra imediatului care, acolo, în acel ,,locus amoenus’’, să reverbereze în sensibilitatea şi în memoria afectivă a participanţilor. Mulţi dintre noi au scris, atunci, spontan, versuri, mai mult sau mai puţin convingătoare, dar oricum altceva decât nişte înregistrări turistice ale peisajului, nuclee de poeme, sau flash-uri lirice neconvenţionale. Multe stări poetice s-au concretizat, ori se vor concretiza, sunt sigur, în meditaţii, iluminări, autoanalize etc. provocate de ambianţa mirifică.
Înainte de plecarea în turnir, care au fost aşteptările?
Eu am participat la prima editie cu versuri exclusiv tipărite în volum, şi am fost depunctat, cum era şi a rămas regula concursului. Se cer participanţilor versuri inedite, apărute cel mult în reviste. Nu am dorit să câştig, nici atunci, nici acum, eram fericit să fiu cu vechii sau mai noii mei prieteni, toţi poeţi de vocaţie, atât la Leptokaria, anul precedent, cât şi la Efes, în 2012. Ce să-ţi doreşti mai mult decât să faci baie în mare, să bei retzina, să ieşi dimineaţa devreme în loggia de unde să admiri Egeea, sau de pe ţărm Olimpul. Acolo, apa sărată şi soarele blând de toamnă văratică te poate elibera de toate greutăţile zilelor monotone, iar muntele sălbatic cu mănăstiri cocoţate neverosimil pe stânci te poate reface energetic, pneumatologic, dacă nu-i mult zis.
Cu ce v-aţi întors de la Kușadasî? Care au fost cele mai memorabile evenimente?
Am avut un moment de stânjeneală, la lecturile din 2011, de la Muntele Olimp, stânjeneală manifestată şi retrospectiv, gândindu-mă că nu am fost în stare să citesc şi eu câteva grupaje de poezii inedite, precum Gabriel Chifu, Nicolae Prelipceanu sau Horia Gârbea, sau alţii. Dacă nu mă leneveam… Am început să scriu, datorită acestui impuls lăuntric, mult mai mult, în cursul anului 2012, decât în 2011, a fost o etapă a unei lucide asumări a trecutului meu, nu mereu senin, o premoniţie că trupul meu va ceda, parţial, va obosi, va fi supus unor probe de rezistenţă. Accidentul petrecut misterios de absud doar cu câteva ore înainta plecării noastre spre Efes, m-a luat pe nepregătite, dar are, cred, sensul lui. De-acum armonia dintre trup şi suflet este sfărâmată, dacă nu total disjunctă, a devenit o frumoasă amintire. Poezia ,,Trupul, sufletul’’, publicată în chiar numărul 40 din R.L. unde se află relatări despre Turnirul de la Efes, poate fi, pentru cine vrea, citită ca un text premonitoriu, sau ca o răzbunare a trupului, considerat de mine caduc. Trupul e preţios, aşa cum e, ar fi o eroare, de nu chiar păcat, să-l dispreţuim devreme ce el ne-a fost dat în dar de către Creator, deci, corpul nu trebuie nicidecum desconsiderat. Am avut câteva ,,mâini’’ mai norocoase, în 2011, şi mai ales, 2012, chiar dacă am plătit pentru asta fracturându-mi humerusul stâng….Şi astfel, am adunat aproape de un volum, mai ales în ultimele luni. Nu neapărat pentru a citi din ele la turnir, dar, uite, aşa s-a întâmplat şi gata, aveam trei grupaje consistente, numeric, pentru trei runde. Apoi, am intrat în finala concursului şi, în fine, am luat trofeul denumit Cununa de lauri de la Efes, o, glorii trecătoare, o, dulci iluzii, distanţându-mă doar la un vot de Ioan Moldovan. Am fost, pe de o parte, bucuros de premiul primit, dar, pe de alta, întristat, un ,,Ex-equo’’ m-ar fi făcut mai mulţumit: nu pot vedea dezamăgirea unui coleg şi prieten, fără să nu mă pun în pielea sa. Dar mi s-a spus, ,,a fost o competiţie, numai unul poate să câştige.’’E drept, Lucian Vasiliu a luat premiul de popularitate, votat de ascultători, e altceva…. ,, În plus, nu se poate împărţi trofeul în două, lucrarea artistului Marcel Voinea este un bronz splendid, ai fi vrut să-l tăiem’’? Mă rog, promit să nu mai particip la concursuri literare.
Nu mulţi dintre scriitori mai sunt dispuşi să facă faţă competiţiilor, rundelor de eliminare, jurizărilor. Cum vi s-a părut dvs. acest tip de eveniment? Au existat şi “efecte secundare”?
,,Efecte secundare’’, sau ,,pierderi colaterale’’da, există, din păcate…La Iaşi, la un alt concurs, ,,Petrecere cu poezie şi trufe de ciocolată’’, ediţia a doua, am primit un premiu, pentru că aşa a considerat juriul, care premiu a nemulţumit cel puţin două persoane pe care le preţuiesc mult mai mult decât cred ele. Una e Mariana Codruţ, pe care o ştiu de câteva decenii ca poetă autentică, aşa că mai bine îmi păstram relaţia de prietenie colegială cu ea, decât să plec la Cluj cu premiul respectiv, mai ales că poeta fusese atinsă de un moment de graţie când îşi citise versurile…. atunci…Eu-greoi, ea graţioasă. Premiul de acolo e o statuetă, un sfinx mitologic, un bronz de …… . Când o văd mă gândesc la neşansa poetei, nu la norocul meu, acolo. Nu-mi place să întristez lumea, nici premiile nici laudele câte or fi fiind, nu egalează pentru mine afecţiunea colegială, preţuirea prietenilor de scris, dialogul fratern cu generaţiile tinere, jubilaţia că mai suntem câţiva pentru care frumuseţea şi gestul de nobleţe sufletească mai contează, că pot reţese ţesătura lumii de azi, destrămată tocmai prin refuzul semnificaţilor totalizante.
V-a furat poezia locală, v-a inspirat să creaţi “pe teme simbolico-mitologice”?
Cum nu mă mişcam prea uşor cu mâna imobilizată, multe senzaţii mi-au fost schimbate acolo, de infirmitatea relativă, totuşi locurile pomenite la început, religioase sau siturile arheologice m-au uimit prin iradierea unor energii proaspete, inepuizabile, transtemporale. Prospeţimea izvoarelor de apă vindecătoare de la Caa Sf. Maria, biblioteca sau Teatrul cel mare de la Efes. Unde o colegă inspirată a rostit chiar în mijlocul scenei antice versurile mele despre zbor, cântate de Adrian Ivaniţchi.
Sonoritatea perfectă ajungând până la noi, aflaţi pe locurile de piatră ale ultimelor rânduri, era o imagine holografică a transtemporalităţii artei. Grija fraternă a tuturor, a lui Nicolae Prelipceanu, o, bagajele grele pentru mine, calmul afectuos al lui Gabriel Chifu, grija lui Marian Drăghici, care m-a ajutat să-mi cumpăr o cămaşă largă, apa adusă într-o sticlă din mare, de Lucian Vasiliu, apă cicatrizantă…Peisaje marine, delicata Marmara, forfota traversării, măslini, praf, prieteni, morminte, izvoare miraculoase, ,,o, anotimpuri, o castele’’…
