“Imagini din ziua a opta” este un film de Cristina Florentina Budar, care a fost selectat pentru a fi inclus în proiectul „Gesamt”, propus de regizorul Lars von Trier, ca parte a Festivalului de Artă de la Copenhaga. “Imagini din ziua a opta” are la bază un poem scris de Iulia Militaru şi Anca Bucur, iar coloana sonoră este realizată de Sergiu Nisioi. De altfel, în luna noiembrie 2012, va fi lansată şi cartea semnată de Iulia Militaru şi Anca Bucur, care conţine întregul poem al celor două autoare, la Casa de Editură Max Blecher, grafica fiind realizată tot de Cristina Florentina Budar.
Lars von Trier a lansat o „invitaţie deschisă oamenilor de pe întregul glob”, pentru a fi parte a proiectului „Gesamt”, care va avea premiera pe 12 octombrie, la Kunsthal Charlottenborg, în cadrul Festivalul de Artă de la Copenhaga.
Cei interesaţi să fie parte a proiectului lui von Trier şi-au putut trimite materialele, începând cu data de 6 august, până pe 6 septembrie.
Organizatorii Festivalului de Artă de la Copenhaga au evidenţiat faptul că nu abilităţile tehnice sunt prioritare, ci originalitatea şi entuziasmul artiştilor.
Cristina Florentina Budar a urmat cursurile Facultăţii de Arte Decorative şi Design, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte, secţia de Ceramică Sticlă Metal, profil Ceramică. În 2010, a primit Premiul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, pentru lucrarea Forme organice în ceramică.
Gesamt !