Joi, 18 octombrie 2012, între orele 10:30 – 14:00, la Hotel Golden Tulip Ana Dome din Cluj va avea loc o conferinţă susţinută de Oana Pellea, pe tema “Cu Atitudine de Comunicare!” Reputata actriță va prezenta trăsăturile unui lider carismatic și convingător, care obține nu doar acceptarea, ci și implicarea celor din jur. “Materialul uman este spectaculos și îmi place să caut să-l înteleg…Nu știu cât este un proces de învățare pentru cei ce vin la ateliere sau conferințe, dar cu siguranță pentru mine este o modalitate de a învăța, de a mă descoperi, de a descoperi.” (Oana Pellea)
Conferința se adresează în special managerilor, celor care conduc o echipă, celor care susțin prezentări, oamenilor de marketing și vânzări, dar o astfel de pledoarie pentru comunicarea cu atitudine este utilă tuturor celor interesați în dezvoltarea abilităților de leadership, care doresc să îi influențeze și motiveze pe cei din jur.
«Cu mai mulţi ani în urmă, am auzit-o, în cadrul unui training, pe Oana Pellea povestind despre oamenii care nu stiu sa „se locuieasca”. Viața te trăiește sau o trăiești tu pe ea – zice Oana. Întâlnirea de atunci cu Oana Pellea şi cu ideile ei despre cum suntem şi cum trăim a avut un efect hotărâtor asupra mea. Mi-am propus atunci să ofer şi altora şansa de a o asculta pentru a se descoperi, astfel. Eu cred foarte mult în oameni ca Oana şi în efectul benefic pe care-l pot avea asupra celorlalţi. Şi nu e vorba doar despre mine: văd transformarea şi în cursanţii care se lasă seduşi de această aventură a ceea ce ar putea sa fie». (Alina Dună, Managing Partner În Vestiar)
Pentru detalii: http://www.business-edu.ro/eveniment/cluj-napoca/conferinta-cu-atitudine-de-comunicare-oana-pellea