Joi, 18 octombrie 2012, la Cancelaria PDG Claudiu Săftoiu s-a înregistrat o avertizare în interes public în numele salariaţilor SRTv, însoţită după 24 de ore de o anexă ce a curpins 696 de semnături de adeziune, urmând ca luni, 22 octombrie 2012, să se ataşeze o a două anexă. Textul a fost redactat de Luminiţa Velciu (TVR). Redăm integral textul avertizării în interes public adresată Cancelariei Preşedintelui-Director General al SRTv:
“Către Cancelaria Preşedintelui-Director General al SRTv
În atenţia domnului Claudiu Săftoiu – PDG
Spre ştiinţă: grupului de lucru pentru implementarea planului de redresare a SRTv
DOMNULE PREŞEDINTE,
În conformitate cu articolul 4 şi următoarele din capitolul V.6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al SRTv cu privire la obligaţiile personalului angajat, „în cazul în care salariaţii SRTv constată orice fel de încălcare a legislaţiei în vigoare, a deontologiei sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei, aceştia au obligaţia de a transmite în scris Cancelariei PDG o avertizare de interes public prin care să sesizeze faptele constatate. Avertizarea în interes public se va face în termen de 5 zile de la constatarea încălcării legislaţiei în vigoare, a deontologiei sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei.”
Înăuntrul termenului prevăzut de lege, ca urmare a faptului că în acest moment, în urma discuţiilor purtate cu dumneavoastră în zilele de 17 şi 18 octombrie 2012 nu s-a ajuns la nicio soluţie constructivă din partea patronatului care să scoată Televiziunea Română din starea de blocaj funcţional, profund preocupaţi şi îngrijoraţi de lipsa de soluţii pe care o manifestă conducerea SRTv reprezentată de către dumnevoastră, în calitate de PDG reinvestit în funcţie cu majoritatea voturilor din plenul Parlamentului precum şi de către membrii grupului de lucru în frunte cu raportorul său principal, dincolo de partizanate, afilieri sau apartenenţe sindicale, salariaţii Societăţii Române de Televiziune vă adresează cu toată responsabilitatea şi seriozitatea prezenta
AVERTIZARE ÎN INTERES PUBLIC
prin care vă semnalăm necesitatea adoptării, de maximă urgenţă, a unei decizii care să salveze Televiziunea Română din căderea liberă în care aţi împins-o în mod incompetent în ultimele luni, lăsând-o să-şi îndeplinească rolul şi obligaţia prevăzute în legea sa de organizare şi funcţionare.
În urma discuţiilor purtate a reieşit clar că:
- nu deţineţi nicio soluţie managerială pentru ieşirea din criză
- nici nu sunteţi dispus, în ciuda aparentei „deschideri” declarate să îmbrăţişaţi vreuna dintre multiplele posibile soluţii pe care salariaţii, cu deplină disponibilitate şi bună credinţă, le-au creionat ieri în faţa dumneavoatră
- vă feriţi să recunoaşteţi eşecul proiectului de redresare, din care principala activitate ar fi reprezentat-o aşa-zisa „selecţie de personal”
- nu sunteţi capabil să regândiţi acest proces şi vă temeţi să-i recunoaşteţi caducitatea pentru că aţi fi pus în situaţia de a o lua de la capăt şi asta ar dovedi că tot ce aţi făcut de 4 luni încoace a fost prost gândit şi fără eficienţă.
În acest timp, pe canalele SRTv rămase după decimarea de către dumneavoastră ca prim şi singur „pas al reformei” curg emisiunile în reluare, redifuzare şi re-redifuzare, în timp ce blocaţi aparatura, maşinile şi oamenii spunându-ne ironic că vă străduiţi să ne plătiţi.
Vă avertizăm public, domnule Săftoiu, solicitându-vă să comunicaţi şi colaboratorilor, că nu ne trebuie mila şi pretinsa dumneavoastră mărinimie. Televiziunea Română a funcţionat şi în timp ce se trăgea cu armele înăuntrul ei în zilele lui 1989. Nu o să ne oprim noi acum în faţa desantului de incompetenţă şi de dispreţ ocrotit politic. Avem nevoie de o conducere responsabilă şi competentă ca să ne facem meseria.
Cu deplină responsabilitate vă punem în vedere că, dacă până luni, 22 octombrie 2012, nu veţi afişa pe intranet, la orice oră din zi sau din noapte doriţi, anunţul că producţia nouă poate să înceapă, mai întâi în forma pe care aţi propus-o, fără finalitate, prin adresa pornită de la cabinetul dv. în luna august în care vorbeaţi de grila de tranziţie, iar apoi cu valorificarea materialelor de portofoliu deţinute de către fiecare echipă de producţie în parte, urmează să vă facem o plângre penală în temeiul art. 246 cod penal referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în conformitate cu care: „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.
Ne îngrădiţi cu rea credinţă dreptul constituţional la muncă.
Mai mult, înşelaţi milioane de români obligându-i să plătească taxa tv pentru programe revăzute.
Aţi făcut servicii imense posturilor particulare cu care pare că sunteţi aliat, făcând imense deservicii postului de care sunteţi plătit cu un salariu consistent.
Nu ştiţi, nu vreţi, nu permiteţi, nu acceptaţi.
De fapt, nu sunteţi în stare.
Suntem în situaţia în care trebuie să ne luăm în propriile mâini soarta noastră şi a instituţiei pe care o slujim cu devotament şi în care dumnevoastră şi cei ce vă sfătuiesc sunteţi trecători, ca orice alte nenorociri care s-au abătut în timp asupra noastră.
Puteţi să mai faceţi un singur lucru: luaţi-ne în serios! Căci dacă nu, ne vom adresa organelor în drept să o facă.
Nu aţi mizat pe faptul că suntem atât de uniţi. Vi s-a spus, desigur, că suntem intimidabili, dezbinaţi şi „poeţi”. Greşit! Suntem uniţi, suntem mulţi, suntem talentaţi şi ne-am dat mâna. Aţi avut o mostră de profesionalism la întâlnirea din studiou de miercuri, 17 octombrie 2012.
Fără a mai conta dacă facem parte din vreun sindicat sau organizaţie, vă somăm, semnându-ne:
Salariaţii Televiziunii Române.
Notă: depunem prezentul document la care se vor ataşa listele cu semnăturile de acord în zilele următoare.”
[…] alt articol sosit prin posta electronica este disponbil AICI și se referă la o avertizare de interes public prin care sunt sesizate faptele constatate în […]