La Editura Herald, în colecţia “Arhetip”, a apărut volumul „Religii australiene” de Mircea Eliade.
„În Religii australiene Eliade oferă o critică explicită a „analfabetismului religios al atâtora dintre cei care scriu despre religiile primitive” și argumentează în favoarea istoricităţii acestora, împotriva atât a evoluționiștilor cât și a decadentiştilor romantici, care văd dezvoltarea religiei ca pe o mișcare liniară de la simplu la complex, primii „în sus”, iar ultimii „în jos”.
Aceste abordări, și altele, sunt aplicate la datele despre religiile aborigenilor australieni – Zei Supremi, Eroi Culturali, rituri de inițiere și mortuare, vraci. Eliade manevrează sursele clasice cu judecata echilibrată a istoricului și selectează aspectele valoroase ale celor mai bune autorități moderne, între care Berndt, Elkin, Stanner și Petri. Utilizând aceste date, el se mișcă de la inferenţă la ipoteză și detectează prezentă anumitor tipare de ritual și credinţă care apar în religiile de pe întreg continentul australian. Eliade s-a bazat pe intuiție ca să descopere structuri și configurații generale. Modelele și metaforele au ajuns să fie privite, cum a prezis Max Black, că o parte respectabilă a culturii științifice: „Căci stiinţa, la fel ca disciplinele umaniste, la fel ca literatura, este o problema de imaginație.”
Eliade subliniază că descoperirea influenţelor din Melanezia și alte părți ale Sud-Estului asiatic, precum și din zone mai îndepărtate cum ar fi India, a distrus pentru totdeauna noțiunea simplist evoluționistă a caracterului de Naturvolk cu adevărat „primitiv” al religiilor australiene, citând dovezi arheologice și lingvistice impecabile. Propria sa erudiție vastă în domeniul religiilor orientale și al șamanismului siberian îi permite să pună într-o solidă perspectivă comparată descoperirile sale privitoare la riturile de inițiere și cultele secrete.
„Scopul ultim al istoricului religiilor”, scrie Eliade în concluzia finală a cărţii sale, „nu este să arate că există un anumit număr de tipuri sau tipare de comportament religios, cu simbologiile și teologiile lor specifice, ci mai degrabă să le înțeleagă semnificațiile. Iar semnificațiile acestea nu sunt date odată pentru totdeauna, nu sunt `pietrificate` în respectivele tipare religioase, ci sunt mai degrabă `deschise`, în sensul că se schimbă, cresc și se îmbogățesc de o manieră creativă în procesul istoric.” – Victor Turner – University of Chicago.
MIRCEA ELIADE (13 martie 1907-22 aprilie 1986). Studii liceale la Colegiul Spiru Haret (unde e coleg cu Arsavir Acterian, Constantin Noica, Barbu Brezianu); devine interest de ocultism, științele naturii și alchimie; învață italiană, engleză, studiază în particular persană și ebraică. Studiază filosofia la București și Calcutta; doctoratul în filosofie cu o lucrare despre gândirea și practicile yoga (1933). Între 1933 și 1940 ține cursuri de filosofie și de istorie a religiilor la Universitatea din București. Perioadă de intensă activitate publicistică; face parte din grupul Nae Ionescu și are legături cu extremă dreaptă românească. Pleacă la Paris în 1945 iar începând din 1957 se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor. Devine membru al unor instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.
Opera științifică (selectiv): Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936), Cosmologie și alchimie babiloniană (1937), Comentarii la legenda meșterului Manole (1943), Traite d’histoire des religions (1949), Le Sacre et le Profane (1956), Aspects du mythe (1963), Le mythe de l’eternel retour (1969), Le, Chamanisme et les Techniques archaiques de l’extase (1974), Istoria credințelor și ideilor religioase (1976-1983)
Opera literară (selectiv): Maitreyi (1933), Huliganii (1935), Șantier. Român indirect (1935), Domnişoara Christina (1936), Șarpele (1937), Nunta în cer (1938), Nopți la Serampore (1940), La țigănci (1969), Noapte de Sânziene (1971), În curte la Dionis (1977)
