În perioada 24-26 octombrie 2012, la Muzeul de Artă (Palatul Baroc) din Timişoara va avea loc primul festival internaţional de literatură din România organizat în afara Capitalei, un exemplu de descentralizare culturală. Acesta este unul dintre proiectele importante cu care Timişoara poate candida la Capitală Culturală Europeană, în 2020. Festivalul își propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiția studiilor comparatiste inițiate de Fundația „A Treia Europă”. Echipa organizatorică îi reunește pe fondatoarele agenției Headsome Communication, Oana Boca și Ioana Gruenwald, și pe cunoscutul poet, editor și jurnalist timișorean Robert Șerban. AgenţiadeCarte.ro este unul dintre partenerii media ai evenimentului.
Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) se desfăşoară sub moto-ul „La Vest de Est / La Est de Vest”. Timp de trei zile, oraşul de pe Bega se va transforma într-o platformă de întâlniri şi dezbateri la care au fost invitate să participe atât nume importante ale scenei literare europene, cât şi scriitori autohtoni (timișoreni, la această primă ediție) de referinţă.
Invitaţi: Slavenka Drakulić, cea mai tradusă şi apreciată scriitoare şi publicistă croată a momentului, publicată în limba română la Editura Curtea Veche / Richard Swartz, scriitor suedez şi şi unul dintre cei mai importanți jurnalişti din Europa Centrală şi de Est, cu două volume traduse în limba română, la Editura Univers / Attila Bartis, unul dintre cei mai traduşi prozatori contemporani din Ungaria, un nume de referinţă atît în lumea literelor, cît şi în arta fotografică, publicat cu succes în limba română de editurile Paralela 45 și Polirom / Jan Koneffke (Germania) – autor prolific, prozator, poet şi jurnalist, tradus în limba română la Editura Humanitas Fiction / Vladimir Arsenijević – scriitor, traducător, editor, muzician şi publicist, unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai scenei literare tinere, alternative şi progresiste din Serbia / Philip O Ceallaigh, scriitor irlandez descoperit de prestigioasa Editură Penguin, stabilit în România și publicat de editura Polirom și Vasile Ernu: născut în URSS, autor de referință, multipremiat și tradus în peste 10 țări.
Lor li se alătură, cu lecturi în avanpremieră, 5 scriitori timișoreni cunoscuți: Adriana Babeți, Cornel Ungureanu, Viorel Marineasa, Daniela Raţiu și Tudor Crețu. Amfitrionii celor trei seri de Festival sunt: Mircea Mihăieș, Denisa Comănescu și Robert Șerban.
Inițiatorii Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara sunt Oana Boca și Ioana Gruenwald (fondatoarele agenției Headsome Communication și co-organizatoarele Festivalului Internațional de Literatura de la București), alături de cunoscutul poet, editor și jurnalist timișorean Robert Șerban.
„Timişoara are o nevoie enormă de un festival internaţional de literatură organizat ca în Occident, căci acest eveniment va întări şi mai puternic racordurile culturale ale Banatului cu Europa Centrală şi de Est. Pentru cine parcurge lista scriitorilor care vor participa la prima ediţie a festivalului e limpede că, în luna octombrie, capitala Banatului va fi o capitală literară europeană.” (Robert Șerban)
„Am venit împreună cu Oana Boca la Timișoara, în martie, anul acesta, cu prilejul unui târg de carte. Nu ne-au trebuit mai mult de câteva ore, ca să ajungem la concluzia că ne place foarte mult orașul și oamenii pe care i-am cunoscut sau revăzut, și nu mai mult de două zile, ca să ajungem la concluzia că ar trebui să facem un proiect legat de acest colț de lume est-vestică sau vest-estică și literatura ei, despre care ar trebui să știm cu toții mult mai mult.” (Ioana Gruenwald)
„Sunt unul dintre inițiatorii și organizatorii primului festival internațional & independent de literatură din România, cel de la București. În cei 5 ani de când există, FILB-ul a devenit un brand cunoscut. O întâmplare vie, un eveniment extrem de așteptat și de iubit, deopotrivă de scriitori, cât, mai ales, de cititori.
Poate nu e prea mult dacă încercăm să exportăm «rețeta» descoperită la București. Și unde puteam «testa» asta, dacă nu în singurul oraș din România în care amestecul de identități și de culturi îți oferă direct ideea unui festival internațional de literatură: Timișoara, minunatul oraș de pe Bega, acest «Babel fericit».” (Oana Boca)
Prin această inițiativă, organizatorii doresc să redefinească, pe harta literară a României, dar şi pe cea europeană, identitatea oraşului Timişoara. În același timp, speră că acest proiect să se va constitui într-unul dintre proiectele importante care vor completa oferta de activități cu care Timișoara va candida la statulul de Capitală Culturală Europeană, în 2020.
Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” este organizat în parteneriat cu Asociaţia „Timişoara, Capitală Culturală Europeană”, traduki, Fundaţia Interart Triade, Universitatea de Vest, Centrul Cultural German Timișoara, Consulatul General al Republicii Serbia la Timișoara, Ireland Literature Exchange, Centrul Cultural al Republicii Ungare Bucureşti.
Stimati organizatori, Festivalul miroase cat de colo a provincialism si izolationism, nu va avea absolut nicio finalitate inafara celei turistice, totul va ramane ca la…gara, in ciuda perfect anonimilor participanti (cei mai tradusi etc…) din strainatate, este un fel de hai sa ne intalnim sa vedem cat si cum am mai imbatranit, ca tot n-avem ce face acasa…deasupra tuturora se va ridica cuceritorul, supertalentatul scriitor total Robert Serban de care se vor indragosti cincizeci % din doamnele trecute de 51de ani…Urez succes deplin lucrarilor dvs, sa nu raciti si nu faceti vreo toxinfectie alimentara….
P:S: In alta ordine de idei v-ati pus intrebarea: oare de ce batrana doamna Zoe Petre nu sta acasa si, ocupand locul unui tanar dornic de a avea un loc de munca in propria tara, mai incaseaza o sinecura de la ICR, oare chiar e indespensabila, vitala prin eruditia ei cultural-artistica? Imi pare din ce in ce mai rau pentru dl. prof Marga….
[…] info aici. Rate this:Da mai departe:FacebookEmailPrintTwitterLike this:LikeBe the first to like this. This […]
[…] info aici. TagsFestival de literatura Timisoara La Vest de Est Muzeul de Arta Timisoara Muzeul Satului […]