Vineri, 26 octombrie 2012, în cinematografele din România va putea fi vizionat filmul „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran – “Spovedanie la Tanacu” (ed. a II-a, Polirom, 2012) şi “Cartea Judecătorilor” (în curs de apariţie la Editura Polirom). Traseul filmului cuprinde peste 40 de oraşe din România, unele dintre ele fără săli de cinematograf. „După dealuri” va avea premiera de gală la Cinema Patria din Bucureşti joi, 25 octombrie 2012, de la 20.00, în prezenţa regizorului, a actorilor şi a echipei. În paralel, de la ora 19.00, va rula şi la Cinema Studio, în închiderea evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest.
Tot joi, de la ora 18.00, în avanpremieră, filmul poate fi văzut şi la Cinema City din AFI Cotroceni. Regizorul, actriţele Cosmina Stratan şi Cristina Flutur şi actorul Valeriu Andriuţă vor introduce filmul pentru public.
Seri de gală în prezenţa echipei vor avea loc şi la Iaşi (26 octombrie) şi Cluj (27 octombrie), în weekend-ul de lansare. În prima săptămînă, filmul va putea fi văzut şi de spectatorii din Timişoara, Arad, Craiova, Constanta, Bacău, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş, Braşov, Brăila sau Tulcea.
Informaţiile despre traseul filmului vor fi în permanenţă updatate pe site-ul oficial www.dupadealuri.ro