Zilele acestea, m-am întrebat până unde se poate merge cu libertate de expresie, mai ales pe reţelele de socializare sau pe bloguri, unde fiecare scrie ce vrea, despre cine vrea. Nu fac pe lupul moralist, dar să scrii (a se citi „să inventezi”) despre cineva cunoscut, doar pentru a atrage atenţia, că a murit, cu siguranţă încalcă vreo câteva legi, măcar ale bunului simţ. Astfel am citit pe Facebook, pentru a doua oară într-un an şi ceva, că Dan Puric nu mai e printre cei vii. Oare el ştie? O glumă proastă, o răutate intenţionată sau un semnal de alarmă că legile nescrise ale bunului simţ nu mai prea fac parte din arsenalul de „atribute” ale omului modern? Tot pe Facebook şi bloguri am citit desfiinţări fără argumente ale unor cărţi semnate de scriitori de notorietate, mizerii despre personalităţi culturale care au avut ghinionul să îşi exprime public simpatiile politice şi amănunte intime, expuse fără drept, din viaţa unor persoane publice. Pentru foarte mulţi dintre cei care îşi varsă frustrările într-un text, libertatea de expresie e scutul de apărare cel mai puternic.
Nu am nimic de împărţit cu libertatea de expresie, de altfel fundamentală, a omului. Ştiu şi admit doar că fiecare este liber să facă şi să spună ce vrea cât timp NU Îl LEZEAZĂ în niciun fel pe Celălalt. Cât timp ai o părere critică de bun simţ este absolut normal să o exprimi, dar când imaginaţia ta o ia mult înaintea realităţii, fie te apuci de scris ficţiune, fie îţi asumi cumva responsabilitatea pentru ce emiţi. Când lansezi mizerii pe net, acoperit de „virtual” şi de nick-name-uri, nu numai că nu îţi asumi nimic (prin urmare nu plăteşti, nu răspunzi), dar te mai şi asiguri că se răspândeşte cu viteza luminii. Şi, deşi sunt jurnalist şi aş putea fi acuzată că îmi vorbesc de rău unii colegi de breaslă, din păcate fenomenul libertăţii de expresie prost înţeleasă se ascunde, de multe ori, şi sub tot mai pătata (păcat!) faţă a jurnalismului. Este vorba despre genul de pseudo-jurnalism de internet (pentru că rareori vede tiparul), spaţiul virtual devenind un fel de triunghi al bermudelor unde ocările şi părerile fără obraz apar şi dispar mai ceva ca măgarul în şi din ceaţă.
Aşa că întreb (să nu se spună că îmi dau şi eu cu părerea), până unde este libertate de expresie, de când începe lipsa de bun simţ şi măsură şi când apar în scenă şi drepturile omului?
Dorina CIOPLEA
Dragă Dorina! Întrebările tale au un răspuns foarte simplu: totul se întâmplă pe tiparul unui comportament exclusivist „inventat” de lumea politică de la noi și de aiurea. Atâta timp cât ei, cei de sus cu pretenții de mari conducători își permit un comportament sfidător la adresa indiferent cui, atâta timp cât la talk-show-urile televizate vorbesc de-a valma pe tonuri de emfază și jigniri conștient plasate neținând cont de o anumită ierarhie, fie ea dată de sex sau vârstă, atâta timp cât totul se vinde și nimic nu se mai cumpără… nu vor intra în scenă drepturile omului pentru simplul fapt că ne purtăm asemenea animalelor!
Din pacate NICIODATA !,
presupunind ca intrebarea nu este retorica
„Denigreaza, Angajeaza, Lichideaza” – art. 4243 Manual NKVD – cartea de temelie a celor care va ajuta sa fiti uimita … si nu sunteti singura )))
Incredibil, atat de mocirloasa sa ajunga josnicia omului, incat sa-l asasinezi, sub scuza unei farse, pe unul dintre cei mai straluciti intelectuali si artisti ai lumii romanesti de azi?