Luni, 22 octombrie 2012, la ora 18:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti va avea loc o nouă reprezentaţie a spectacolului, „POEZISELE.un experiment teatral”, în regia Cristei Bilciu, cu actorii Anda Saltelechi, Cristian Rus, Rodica Bunea, Sandra Şimon. “POEZISELE este un proiect care urmăreşte popularizarea poeziei contemporane româneşti de bună calitate şi aducerea ei mai aproape de public. În niciun caz nu e vorba despre un recital de poezie, în care actorii declamă cu patos şi falsitate versuri. Este, aşa cum îi spune numele, un experiment teatral, rezultatul muncii noastre de câteva luni în care am încercat să aflăm ce este teatrul şi de ce nu putem trăi fără el; dacă, urmându-l pe Grotowski şi al său “teatru sărac”, mai avem nevoie de décor, costume, machiaj, muzică şi lumini; cum arată şi de câte feluri poate fi relaţia noastră cu publicul etc.”, a spus Crista Bilciu.
„Acest spectacol, care şi-a avut premiera în 7 septembrie 2012 şi s-a jucat săptămânal de atunci, a trecut prin o mulţime de transformări, de la reprezentaţie la reprezentaţie. Numărul spectatorilor noştri a variat de la unul singur, invitat special (dl. Silviu Purcărete) până la treizeci şi cinci, cu cinci mai mulţi decât ne-am propus să primim în sală. Am aşezat publicul clasic, în dosul convenţionalului al patrulea perete nevăzut, apoi l-am aşezat în centru, cu un spaţiu de joc circular în jurul lui. Pe urmă l-am răsfirat în sală, pentru ca spectatorii să nu formeze un grup compact, ci să relaţioneze mai bine cu actorii – aici s-a creat întâmplător o cruce de spectatori, delimitând patru spaţii de joc pe care actorii le-au umplut foarte bine. Cel mai interesant a fost când am lăsat singur publicul să îşi aleagă locul în care să-şi pună scaunul: prima dată au format un cerc, a doua oară o spirală. Actorii din proiect au trecut de la nesiguranţă, la curajul de a fi creativi chiar în timpul reprezentaţiei, speculând micile accidente şi intrând într-un dialog real. Discuţiile de după au fost extrem de interesante şi au durat de la câteva minute la peste o oră. Unii au preferat să ne spună în faţă ce au crezut şi simţit, alţii ne-au lăsat părerile lor scrise. Doi dintre poeţi au fost să vadă interpretarea noastră şi ne-a fost frică de părerea lor, dar ei au fost înţelegători şi ne-au încurajat.
Iniţial voiam să jucăm POEZISELE săptămânal, dar acum, după a opta reprezentaţie, ne gândim să-l mai lăsăm puţin să sufle, reluându-l atunci când simţim că e vremea. În luna noiembrie vom avea un alt proiect teatral. Dar, până atunci, vă invităm să mai vedeţi o dată POEZISELE.” (Crista Bilciu)
Texte: Mariana Marin, Nichita Danilov, Angela Marinescu, Mircea Cărtărescu, Paul Vinicius, Ileana Mălăncioiu, Ion Mureşan, Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Emil Brumaru, Ioan Es. Pop, Mircea Ivănescu, Floarea Ţuţuianu, Cristian Popescu.