La Editura Charmides a apărut volumul de poezie ”cîntece pentru Jusa” de Leonard Ancuța. Acesta este al doilea volum de versuri semnat de Leonard Ancuța, după ”Iubirea e amintirea unui viol” apărut în 2011 la Editura Herg Benet. Autorul a mai publicat romanele ”Control” (ed. Tritonic, 2009) și ”!nfernul” (ed. Tracus Arte, 2010), precum și volumul de povestiri ” join’t” (ed. ATU, 2012).
“Chiar dacă scrie despre tot felul de grozăvii – iar moartea şi singurătatea sunt două, deşi nu chiar cele mai… grozave, dintre ele –, Leonard Ancuţa o face fără ostentaţie, grandilocvenţă, epatare, trăirisme, ci cu naturaleţea celui care chiar e înăuntrul poveştii. Nu e fals fiindcă ştie despre ce este vorba, inclusiv când „vorba” e şoptită de Imaginaţie. Cartea aceasta,Cântece pentru Jusa, constituie un argument al faptului că vigurosul debut al lui Leonard Ancuţa în poezie, cu volumul Iubirea e amintirea unui viol, nu a fost o… plesneală. Sau dacă a fost, atunci şi aceasta este încă una. Două cărţi ca o pereche de palme pe obrajii palizi şi subţiri ai căutătorului de poezie.” (Robert Şerban)
“Volumul „Cântece pentru Jusa” se remarcă prin sensibilitate şi fantezie, printr-un mod delicat de a configura viziuni îndrăzneţe: „o linişte din aia când înălţarea până la dumnezeu/ se face mergând pe pământ,/ ca dintr-un sat în altul.”; „perdelele nu mişcă îmi dau senzaţia că sunt locuitorul/ unei fotografii”; „înfige seringa asta/ adânc/ la rădăcina fericirii” etc. E o plăcere să ai în bibliotecă o asemenea carte, ştiind că (aproape) oriunde ai deschide-o dai peste poezie bună.” (Alex. Ştefănescu)
“Când am început să ascult/citesc poemele „Cântece pentru Jusa” am crezut că mi se intonează un imn adresat iubirii. Mai apoi am înţeles că eroina principală era singurătatea, nu iubirea. Singurătatea poetică e în 2, 3, 1000 sau în unicitate. Singurătatea de aici este de cele mai multe ori una de cuplu, flancată, însă de o mulţime de fiinţe şi lucruri. Iar când ai curajul să-ţi trăieşti singurătatea, atunci abia auzi timpul ronţăind la speranţele noastre nebuneşti. Poezia aceasta măsoară praful rămas în urma pasiunilor – şi o face fără isterii, fără teribilisme, cu seriozitate melancolică, uneori disperată. Cam cum se încolăceşte muzica celor de la Sopor Aeternus, eterna aţipeală, intens absorbită de poet. Noul romantism este când cinic, când şfichiuitor. Singura lui ambiţie e aceea de a seduce pe ritmuri de jazz sau blues. Arătându-se fragil, el îşi ascunde puterile. Dacă îl crezi, rişti, dacă nu-l crezi, viaţa nu are niciun farmec.” (Felix Nicolau)
Am citit cu nesat versuri incluse in volumul ”Iubirea e amintirea unui viol”…
Felicitari pentru o noua aparitie editoriala!