La Editura Herald, în colecţia “Historia”, a apărut volumul “Orfeu – Teogonia şi misteriile orfice” de MEAD GEORGE ROBERT, traducere de Stela Gheţie.
„Cine nu a auzit legenda romantică a lui Orfeu şi Euridice? Versurile lui Virgiliu au imortalizat povestea celor doi în Georgice (iv 452-7). Puţini sunt însă cei care cunosc importanţa rolului pe care îl joacă miticul Orfeu în legendele greceşti sau în artele şi în ştiinţele ce-i sunt atribuite de posteritate. Orfeu a fost părintele credinţei panelenice, marele teolog, cel care a adus în Grecia riturile sacre ale adorării secrete şi doctrina misterelor naturii şi ale Zeului. Grecii mărturiseau că lui îi datorează religia, artele, ştiinţele atât sacre cât şi profane; şi de aceea pentru a trata subiectul pe care ni l-am propus în această lucrare, va fi nevoie să expunem o teologie care „a fost promulgată mistic şi simbolic pentru prima dată de către Orfeu, apoi diseminată în mod enigmatic prin imagini de Pitagora, iar în ultimul rând expusă ştiinţific de către Platon şi discipolii săi autentici”. Or, după Proclus, ultimul mare maestru al neoplatonismului, „toată teologia grecilor provine din mistagogia orfică,” adică altfel spus, din iniţierea în Misterii (Lobeck, Aglaophamus, p. 723).
Nu numai învăţaţii lumii antice atribuiau ştiinţa sacră aceleiaşi surse, ci şi părinţii creştini care erau bine instruiţi. Orfeu nu trebuie însă privit ca un „inventator” al teologiei, ci ca un transmiţător al ştiinţei lucrurilor sacre în spaţiul lumii greceşti, sau chiar ca un reformator al unui cult existent care, chiar şi în vremurile vechi de dinaintea legendarului război troian, fusese atins de decadenţă şi neînţelegere.” (G.R.S. Mead)
