La Editura Cartea Românească, în colecţia “Poezie”, va apărea volumul “Călăuza” de Ofelia Prodan.
„Un loc numit simplu Nicăieri, oameni care sunt numiţi Străini, o lume abia născută ce nu ştie încă ce este teama şi deodată moartea. Şi coşmarurile morţii. Şi apoi liniştea aceea cumplită când realizezi că nu mai este nimic de spus. Poate abia atunci începe poezia şi Călăuza te conduce, dar nici măcar ea nu ştie unde se sfârşeşte călătoria.” (Ofelia Prodan)
„Deja exersată, în cărţile precedente, în poeme ludice, care narează ori pun subtil în scenă translaţiile dintre real şi imaginar, trăire directă şi livresc, stare de veghe şi proiecţie onirică a stărilor de spirit, cu distanţări fin ironice de spectator al propriilor invenţii, Ofelia Prodan propune acum o suită de poeme de o tulburătoare gravitate – variaţiuni pe tema morţii, dar şi a unui fel de transfigurare a fiinţei fascinate de un Dincolo cu frontiere permeabile şi fragile. Le compune cumva în trepte, gradat, de la mica suită de «scurt-metraje», în care decizia dispariţiei se ia fără fals patetism, într-un decor realist-minimalist, înregistrat pe un ton neutru, care face ca actul autosuprimării personajelor să capete o tulburătoare ambiguitate: contrast radical cu normalitatea aparentă a peisajului şi a stării de spirit, fisură intimă descoperită brusc şi provocând o ruptură neaşteptată, la poeme de culoare oniric-vizionară (…).
Ofelia Prodan probează şi în această nouă carte remarcabila sa disponibilitate pentru înscenări semnificative, construcţii de naraţiuni cu tâlc, montate şi demontate cu o subtilă ştiinţă a efectelor-surpriză, suporturi pentru un lirism discret, surdinizat de o undă ironic-elegiacă.” (Ion Pop)
„Scurt-metrajele Ofeliei Prodan ne atrag într-o lume a formelor ce alunecă în propriul lor abis existenţial, trecând cu nostalgie şi chiar cu graţie din existenţă în nonexistenţă, în urma unor ritualuri ce fac parte din cotidian. Călăuza este o carte a gesturilor în aparenţă banale, pregătite însă cu migală de către protagonişti, care împing fiinţele spre o altă lume, aflată deasupra şi mai cu seamă dedesubtul nostru, unde oamenii de nicăieri rătăcesc înstrăinaţi unii de alţii, într-un fel de purgatoriu al faptelor, vegheat de ochiul unui Demiurg străin de durerile lor.” (Nichita Danilov)